Ultimele noutăţi


Cu ocazia referendumului din 29 iulie 2012 Primarul vrea o consultare publică despre prioritățile municipiului

17 Iulie, 2012
Cu ocazia primei ședințe a noului Consiliu Local al municipiului Baia Mare, constituit în urma alegerilor locale din 10 iunie 2012, primarul Cătălin Cherecheș și-a manifestat dorința de a fi organizată, cu ocazia referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, care va avea loc în data de 29 iulie 2012, o consultare publică. Băimărenii vor fi rugați să stabilească, pe baza unui chestionar, prioritățile municipiului Baia Mare.
Citește mai departe

Pentru a eficientiza activitatea Primarul a redus la trei numărul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local

16 Iulie, 2012
În loc de șapte comisii de specialitate, câte erau până de curând, vor funcționa doar trei la nivelul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare. Primarul Cherecheș a venit cu această inițiativă, din dorința de a eficientiza activitatea acestor comisii, dar și pentru a lărgi sfera de implicare a consilierilor în problemele urbei.
Citește mai departe

Primarul impune luarea de măsuri concrete pentru combaterea cerșetoriei în Baia Mare. Cerșetorii vor fi monitorizați și ridicați de pe străzi

15 Iulie, 2012
Sătul de întâlniri periodice și rapoarte care nu au un efect practic în combaterea cerșetoriei, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a solicitat să fie luate măsuri concrete. Așa se face că, în urma unei întâlniri interinstituționale la care au participat reprezentanți ai tuturor entităților responsabile pe acest segment, edilul a cerut să fie alcătuite echipe mixte, formate din jandarmi, polițiști locali și asistenți sociali, care să monitorizeze intersecțiile, piețele publice și alte zone cu vad preferate de cerșetori.
Citește mai departe

Fostul director al Colegiului Național Gheorghe Șincai, Ioan Mureșan a fost numit consilier personal al primarului Cătălin Cherecheș

14 Iulie, 2012
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș își dorește să repoziționeze învățământul băimărean, să îl dezvolte și să asigure copiilor noștri condiții decente și unitare în fiecare unitate de învățământ. Printre pașii pe care edilul i-a făcut în acest sens, se află și numirea unui cadru didactic de excepție, fost inspector școlar și director al Colegiului Național Gheorghe Șincai, Ioan Mureșan, în postura de consilier personal al primarului pe probleme de învățământ.
Citește mai departe
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Newsletter
Înregistrează-te cu adresa ta de e-mail pentru a primi periodic cele mai importante noutăți.
Se incarca...