Administraţie

Orchestra Collegium Musicum din Braşov, în Baia Mare

27 August, 2012
Sute de băimăreni iubitori de muzică clasică i-au primit cu aplauze pe dirijorul Koichiro Kanno şi Orchestra Collegium Musicum din Braşov, în data de 26 august 2012, pe scena amplasată în Centrul Vechi. Paginile celebre din muzica universală şi Bolero-ul lui Maurice Ravel au încântat audienţa, iar prezentarea făcută tocmai de dirijorul japonez a adus zâmbete pe faţa tuturor celor prezenţi. Koichiro Kanno a recunoscut în faţa băimărenilor că s-a plimbat cu o seară înainte pe străzile oraşului nostru şi a rămas plăcut surprins.
 
"M-am plimbat seara trecută singur prin oraşul dumneavoastră care mi se pare extrem de frumos, cochet şi foarte curat. Am auzit înainte să vin aici că aveţi un primar tânăr şi harnic, iar acum m-am convins. Mă bucur foarte mult că am ajuns în Baia Mare" a spus Koichiro Kanno.
 
Primarul Cătălin Cherecheş a introdus în urmă cu un an moda organizării concertelor de muzică clasică în oraşul nostru, în aer liber, astfel încât iubitorii acestui gen au ocazia periodic să participe la asemenea evenimente. 
 
"Am inclus şi în programul Sărbătorii Castanelor din acest an o zi în care băimărenii care iubesc muzica clasică vor avea posibilitatea de a urmări pe scena din Centrul Vechi Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca. Concertul va avea loc în data de 29 septembrie, iar din repertoriul bogat aş aminti Carmina Burana de Carl Orff " a spus primarul Cătălin Cherecheş.
 
În cel mai scurt timp veţi putea urmări concertul susţinut de Orchestra Collegium Musicum din Braşov, dirijată de Koichiro Kanno, pe pagina de youtube a Municipiului Baia Mare.
 
SCRIE UN COMENTARIU
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...