Ultimele noutăţi
Alexandru Stamate şi Bogdan Mihai, transferaţi la Minaur Baia Mare
28 August, 2012
Campanie de transferuri pentru Minaur Baia Mare, care a întărit echipa cu Bogdan Mihai, de la U Cluj, dar şi cu Alexandru Stamate, de la HCM Constanţa, care a semnat pentru un an cu echipa băimăreană. Primarul Cătălin Cherecheş a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre nevoia de a întări echipa, pentru a o readuce în primul eşalon al handbalului românesc, subliniind faptul că în oraşul nostru trebuie să existe o singură echipă, către care trebuie canalizate toate resursele.
În premieră, în Baia Mare - Campionatul Naţional şi Cupa României la paraşutism
28 August, 2012
În perioada 1 -9 septembrie 2012, municipiul Baia Mare găzduieşte pentru prima dată competiţiile „Campionatul Naţional –Precizia Aterizării – Faza Finală” şi Cupa României la paraşutism, pe echipe - Baia Mare 2012. Competiţiile sunt organizate de Aeroclubul României, în colaborare cu Federaţia Aeronautică Română, cu sprijinul Consiliului Local şi al Municipiului Baia Mare. Evenimentul este organizat în premieră în Baia Mare, considerată în unanimitate o zonă deosebit de frumoasă, cu potenţial, dar şi cu oameni pasionaţi care doresc să sprijine şi să dezvolte aviaţia sportivă. Unul dintre susţinătorii acestui eveniment este Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, care înţelege nevoia şi sprijină organizarea unor asemenea competiţii sportive de anvergură.
Orchestra Collegium Musicum din Braşov, în Baia Mare
27 August, 2012
Sute de băimăreni iubitori de muzică clasică i-au primit cu aplauze pe dirijorul Koichiro Kanno şi Orchestra Collegium Musicum din Braşov, în data de 26 august 2012, pe scena amplasată în Centrul Vechi. Paginile celebre din muzica universală şi Bolero-ul lui Maurice Ravel au încântat audienţa, iar prezentarea făcută tocmai de dirijorul japonez a adus zâmbete pe feţele tuturor celor prezenţi.
Desfăşurare de forţe pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în zona Cuprom
25 August, 2012
Un incendiu violent a izbucnit în după masa zilei de 25 august 2012 pe terenul viran din spatele fostului combinat Cuprom, unde o suprafaţă de vegetaţie uscată a ars ore în şir. Echipajele ISU, flancate de utilaje ale societăţilor care au contracte cu Municipiul Baia Mare şi care au intervenit la solicitarea primarului Cătălin Cherecheş, au luptat ore în şir pentru lichidarea incendiului care ar fi mistuit sediile unor firme din apropiere, dar şi casele din zonă.
Primarul Cătălin Cherecheş clădeşte o echipă de cupe europene - Andreea Smedescu, noua achiziţie a HCM Baia Mare
23 August, 2012
Primarul Cătălin Cherecheş a prezentat noul transfer pentru echipa de handbal
feminin HCM Minaur Baia Mare. Portarul Andreea Smedescu, jucătoare a formaţiei
Oltchim Rm. Vâlcea, vine ca împrumut pe timp de un an la Baia Mare. Ea va ajuta
gruparea noastră pentru atingerea obiectivului propus şi anume clasarea pe un loc
ce permite evoluţia în cupele europene. În data de 24 august 2012, de la ora 19.00,
are loc şi prezentarea lotului la HCM Baia Mare, acţiune cuprinsă în ediţia a XIII-a a
Trofeului „Maramureş”. La eveniment va fi prezent şi primarul Cătălin Cherecheş.
feminin HCM Minaur Baia Mare. Portarul Andreea Smedescu, jucătoare a formaţiei
Oltchim Rm. Vâlcea, vine ca împrumut pe timp de un an la Baia Mare. Ea va ajuta
gruparea noastră pentru atingerea obiectivului propus şi anume clasarea pe un loc
ce permite evoluţia în cupele europene. În data de 24 august 2012, de la ora 19.00,
are loc şi prezentarea lotului la HCM Baia Mare, acţiune cuprinsă în ediţia a XIII-a a
Trofeului „Maramureş”. La eveniment va fi prezent şi primarul Cătălin Cherecheş.
Restricţii de circulaţie şi măsuri de protecţie în zona unităţilor de învăţământ
21 August, 2012
Primarul Cătălin Cherecheş vine cu o nouă iniţiativă care are în vizor rezolvarea unor probleme care ţin de circulaţia rutieră din municipiul Baia Mare. În următoarele săptămâni urmează să fie evaluat traficul rutier de pe fiecare stradă în parte, iar în urma determinării gradului de pericol la care sunt expuşi pietonii, dar şi a nivelului de zgomot produs de autovehicule, pe unele străzi viteza va fi restricţionată la 10 sau 30 de kilometri pe oră.
Vă invităm la concert de muzică clasică, susţinut de Orchestra Collegium Musicum din Braşov
20 August, 2012
Băimărenii iubitori ai muzicii clasice sunt aşteptaţi duminică, 26 august 2012, de la ora 18.00,în Centrul Vechi al Municipiului Baia Mare, la concertul susţinut de către Orchestra Collegium Musicum din Braşov.
În perioada 24 -30 septembrie 2012 au loc Toamna Băimăreană, dar şi a XX-a ediţie a Sărbătorii Castanelor
19 August, 2012
La iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, în acest an, Sărbătoarea Castanelor va avea loc în cadrul Toamnei Băimărene, o săptămână întreagă dedicată activităţilor cultural- artistice pentru toate vârstele şi preferinţele. Toamna Băimăreană se va desfăşura în perioada 24 -30 septembrie, iar Sărbătoarea Castanelor între 28 -30 septembrie. Este vorba de un program amplu care va cuprinde concerte de muzică pop, rock, folk, dance, folclor, muzică clasică, de fanfară, dar şi expoziţii de artă şi fotografie.
Vezi cum va arăta podul peste râul Săsar, de pe str. Podul Viilor, după reabilitare!
15 August, 2012
Din necesitatea de a reabilita podul de peste râul Săsar, de pe str. Podul Viilor, dar şi pentru a evidenţia valoarea sa istorică, momentan se efectuează lucrări de consolidare şi de modernizare ale acestuia.
Din toamnă, cartierul V. Alecsandri se transformă într-un imens şantier în lucru
13 August, 2012
Lucrările la patru proiecte de investiţii de amploare sunt prevăzute a fi demarate în toamna acestui an în cartierul Vasile Alecsandri, este vorba de cele din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. La trei dintre aceste proiecte achiziţia execuţiei de lucrări este demarată încă din luna iulie, iar în funcţie de solicitările de clarificare, evaluarea de oferte şi eventualele contestaţii, contractele se vor semna în toamna acestui an, fapt care permite şi demararea efectivă a lucrărilor. Este vorba de proiectele care prevăd îmbunătăţirea transportului public urban prin extinderea reţelei de troleibuz în cartierul V.Alecsandri, modernizarea şi extinderea Centrului Social pentru Persoane cu Dizabilităţi „Phoenix” şi creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea străzi Grănicerilor. În ceea ce priveşte dezvoltarea eco-reţelei urbane şi a infrastructurii de agrement în acest cartier, sunt în curs de evaluare ofertele depuse, iar semnarea contractului se preconizează a avea loc în luna septembrie 2012.

„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 







