Prezentarea Serviciului Investiţii

Serviciul Investiţii gestionează derularea procesului investiţional pentru obiectivele de investiţii publice prin parcurgerea etapelor: planificare, programare, avizare şi aprobare, contractare şi realizare.

Subordonare

Serviciul Investiții este subordonat Direcției Investiţii / Direcției Generale Utilități și Investiții


Atribuții Principale

• urmăreşte execuţia bugetului aferent listei de investiţii aprobată de Consiliul Local al Municipiului pentru anul în curs, cu respectarea legislaţiei specifice în vigoare;
• elaborează proiectul de buget aferent listei de investiţii a municipiului pentru anul următor, în colaborare cu ordonatorii de credite secundari şi terţiari, cu respectarea prevederilor legale;
• întocmeşte situaţii statistice referitoare la investiţii;
• întocmeşte rapoarte şi analize aferente obiectivelor de investiţii ce îi sunt repartizate din lista obiectivelor de investiţii cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local;
• întocmeşte rapoarte de specialitate şi elaborează proiecte de H.C.L. pentru obiectivele de investiţii, cu respectarea prevederilor legale;
• întocmeşte referate şi proiecte de dispoziţii care fac referire la obiectivele de investiţii;
• aplică legislaţia specifică pentru obiectivele de investiţii ce îi sunt repartizate din lista obiectivelor de investiţii cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local, în perioada proiectării, pregătirii execuţiei lucrărilor, execuţiei lucrărilor, recepţiei la terminarea lucrărilor, recepţiei finale;
• întocmeşte fişa obiectivului de investiţii;
• întocmeşte referate, note de calcul estimativ, formulare de achiziţie, caiete de sarcini pentru obiectivele de investiţii ce îi sunt repartizate din lista obiectivelor de investiţii cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local;
• urmăreşte realizarea contractelor pentru obiectivele de investiţii ce îi sunt repartizate din lista obiectivelor de investiţii cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local.
• Pentru obiectivele cuprinse în lista de investiţii serviciul asigură desfăşurarea următoarelor activităţi:
a) În perioada de proiectare a lucrărilor de construcţii pentru obiective de investiţii noi, inclusiv extinderi şi pentru intervenţii la construcţii existente, inclusiv instalaţiile aferente:
- verifică documentaţiile tehnico-economice;
- obţine avizele şi acordurile la documentaţia tehnico-economică ce cad în sarcina beneficiarului;
- propune spre aprobare documentaţiile tehnico-economice;
- obţine Certificatul de Urbanism;
- obţine Autorizaţia de Construire.
b) În perioada de pregătire a execuţiei lucrărilor asigură partea tehnică în cadrul procedurii de achiziţie publică.
c) În perioada de execuţie a lucrărilor:
- asigură, prin diriginţii de şantier, asistenţă tehnică de specialitate şi coordonează lucrările de investiţii;
- urmăreşte execuţia lucrărilor de investiţii şi monitorizează asistenţa tehnică acordată pe şantier de către proiectantul general şi/sau de specialitate;
- verifică situaţiile de lucrări întocmite de către operatorii economici şi acceptate la plată de către diriginţii de şantier privind încadrarea în valorile alocate;
- verifică concordanţa dintre cantităţile şi preţurile unitare înscrise în situaţiile de lucrări cu cele din devizele contractate;
- transmite serviciului financiar situaţiile de lucrări.
• Propune numirea componenţei comisiilor de recepţie a lucrărilor executate în condiţiile legii.
• Iniţiază protocoale privind darea în administrare a obiectivelor de investiţii finalizate împreună cu cartea construcţiei.


Contact Serviciul Investiţii Adresa: Str. Gh. Sincai nr. 37, etaj IV, cam. 31-32 Telefon: 0262211001, int 261, int 262

Cele mai accesate servicii publice

Lista tuturor serviciilor publice este disponibilă în secțiunea Servicii Publice
Evidența populației Eliberarea carții de identitate, Viza de flotant...
Stare civilă Nașteri, căsătorii, decese, divorțuri...
Înregistrare mijloace de transport Obținere certificat de înregistrare a motoscuterului, mopedului sau vehiculului
Se incarca...