Ultimele noutăţi
Pavajul din Piaţa Revoluţiei, va spune povestea bogăţiilor şi resurselor din subsolul zonei noastre
11 Decembrie, 2012
V-am prezentat pe parcursul săptămânilor trecute câteva părţi din proiectul care prevede reabilitarea şi modernizarea Pieţei Revoluţiei, acţiune ce va demara anul viitor. După ce aţi aflat cum au de gând arhitecţii să pună în evidenţă această zonă centrală din punct de vedere al atracţiilor cum ar fi fântânile arteziene, zonele verzi şi care va fi rolul pieţei în diversele anotimpuri,vă prezentăm acum detalii despre pavaj. Întreg proiectul pune în prim plan pietonul şi nevoile sale, cetăţenii oraşului nostru indiferent de vârstă.
Moşul ajunge la 15.144 de copii din creşele, grădiniţele şi clasele primare din Baia Mare
07 Decembrie, 2012
Începând cu primele zile ale lunii dcemebrie a fost demarată o acţiune la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, susţinută de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, prin care până înainte de Crăciun, Moş Micolae va ajunge cu pachete la toate creşele, grădiniţele şi clasele primare de pe raza oraşului nostru. În total vor fi împărţite 15.144 de pachete pentru cei mici. Cu mare bucurie a fost aşteptat Moşul la primele unităţi unde acesta a ajuns adus de primarul Cherecheş, cei mici recompensându-i pe cei doi cu colinde. Până astăzi, Moşul a ajuns la copii de la Grădiniţa nr.27, Creşa nr.2, Şcoala Lucian Blaga, Grădiniţa „Ottilia Cazimir” , Şcoala „Vasile Alecsandri, Grădiniţa nr.24, Şcoala „Mihail Sadoveanu”, Grădiniţa nr.19, Şcoala „Nicolae Bălcescu”, Grădiniţa „Ion Creangă” şi Grădiniţa „Mihai Eminescu”.
Iarna Băimăreană 2012 a debutat cu manifestările ocazionate de Ziua Naţională
03 Decembrie, 2012
Cea de a II-a ediţie a sărbătorii Iarna Băimăreană a debutat cu ocazia Zilei Naţionale a României când, cu începere de la ora 15.00 numeroşi interpreţi de muzică populară au urcat pe scena amplasată în Piaţa Revoluţiei unde a avut loc un adevărat Regal Folcloric. Dinu Iancu Sălăjanu a deschis spectacolul, la un moment dat coborând în mulţime, unde alături de primarul Cătălin Cherecheş şi cei câteva sute de băimăreni prezenţi, s-a încins Hora Unirii. Piaţa Revoluţiei a continuat să se umple de băimărenii veniţi în număr mare pentru a primi cântecul soliştilor, spre orele serii câteva mii de băimăreni sărbătorind împreună mândria de a fi băimăreni, mândria de a fi români. Au cântat pentru băimăreni de Ziua Naţională a României: Aurel Tămaş, Mariana Anghel, Florentina şi Petre Giurgi, Petrică Mureşan, Dumitru Dobrican, Titus Perşe, Ilean Bumbar, Ancuţa Anghel, Anuţa Iuga, Florentina Vlad, Ioana Pricop şi Ansambul Naţional Folcloric Transilvania.
9.500 de pensionari şi 4.050 de persoane cu dizabilităţi beneficiează de tichete de 20 de lei
03 Decembrie, 2012
La ultima şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, printre alte proiecte importante, aleşii locali au aporbat şi o iniţiativă lăudabilă, venită din partea primarului Cătălin Cherecheş. Pentru al doilea an la rând municipalitatea va oferi tichete sociale unor categorii defavorizate, dar şi pachete pentru copiii din sistemul educaţional timpuriu, celor din învăţământul primar şi colindătorilor care vor trece pragul instituţiei în perioada sărbătorilor de iarnă.
1 Decembrie – Ziua Naţională a României - Să nu permitem nimănui să ne umbrească iubirea de patrie!
01 Decembrie, 2012
Trăim o perioadă în care, indiferent de contextul politico – economic prin care trece ţara noastră, în pofida dezamăgirilor pe care actuala clasă politică, guvernanţii, ne-o provoacă, nu trebuie să uităm că dragostea de patrie şi neam nu are legătură cu cei care ne conduc vremelnic destinele!
Bradul Băimărenilor a fost adus şi ridicat în Piaţa Revoluţiei. Va fi inaugurat de 1 Decembrie
28 Noiembrie, 2012
În 2012, Municipiul Baia Mare a câştigat concursul organizat de ziarul Adevărul, fiind desemnat cel mai frumos împodobit oraş cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, având şi cel mai mare şi mai frumos brad de Crăciun din România! Istoria se va repeta şi în acest an, în cursul serii de marţi, 27 noiembrie 2012, după o zi lungă şi plină de obstacole, Bradul Băimărenilor ajungând în Piaţa Revoluţiei, unde a fost ridicat deja, urmând să fie împodobit, mai apoi, în data de 1 Decembrie, vor fi aprinse luminile ornamentale.
1 Decembrie 2012 - Băimărenii sărbătoresc împreună Ziua Naţională a României!
28 Noiembrie, 2012
La iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, Consiliul Local şi Municipiul Baia Mare au organizat un program complex pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României, evenimente care au loc în Piaţa Revoluţiei. Vino să te prinzi alături de băimăreni în Hora Unirii, mai apoi să te bucuri de spectacolele oferite de artişti îndrăgiţi. Vom aprinde împreună luminile pe Bradul Băimărenilor, mai apoi ne vom bucura de focurile de artificii. Iată programul complet al zilei de 1 Decembrie, moment cu care debutează cea de a II-a ediţie a Iernii Băimărene:
Comisia Europeană a aprobat continuarea proiectului de 120 de milioane de euro fără Borşa
28 Noiembrie, 2012
Prin adresa nr.124601 din 22 noiembrie 2012, Direcţia Generală AM POS Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor a anunţat Guvernul României, Ministerul Afacerilor de Externe şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI – Maramureş, că ieşirea oraşului Borşa din proiectul de 120 de milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare poate fi continuat, banii urmând să fie redistribuiţi localităţilor rămase în proiect. Această adresă survine demersurile făcute la Comisia Europeană pentru obţinerea aprobării prin care proiectul poate fi continuat. În urmă cu două săptămâni, preşedintele ADI Maramureş, primarul Cătălin Cherecheş a convocat o întâlnire la care s-a încercat soluţionarea problemelor generate de decizia localităţii Borşa de a se retrage din asociaţie, automat şi din proiectul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi canalizare. Acest lucru s-a şi întâmplat.
Piaţa Revoluţiei va deveni inima evenimentelor organizate în Municipiul Baia Mare
28 Noiembrie, 2012
După ce vor fi finalizate lucrările de reabilitare şi modernizare, planificate pentru anul viitor, Piaţa Revoluţiei va deveni locul care va găzdui evenimentele importante care vor fi organizate în urbe, este vorba de cele de amploare sau mici dimensiuni, târguri de artizanat sau de mâncăruri tradiţionale, sărbători, festivaluri, evenimente culturale şi multe altele.
Premiile Gazeta de Maramureş 10 ani - Primarul Cătălin Cherecheş Omul anului 2012
26 Noiembrie, 2012
La finalul săptămânii trecute Gazeta de Maramureş a aniversat 10 ani de la prima apariţie, ocazie cu care fost acordate, într-un cadru festiv, premiile anuale ale publicaţiei. Dacă anul trecut primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a primit premiul de Excelenţă în Administraţie, eforturile depuse de domnia sa în ultimul an nu au trecut nesesizate. Aşa se face că, la gala premiilor Gazeta din 24 noiembrie 2012, primarul Cătălin Cherecheş a fost desemnat „Omul anului” 2012 în judeţul Maramureş. Discursul edilului a fost unul modest, preferând şi de această dată să lase deoparte cuvintele pompoase, dedicând premiul tuturor colegilor din administraţia publică, dar şi cetăţenilor oraşului Baia Mare.

„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 







