Rolul Consiliului Local

Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.

Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii.
Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

Atribuțiile Consiliului Local

Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:
•atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;
• atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului;
• atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;
• atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni;
• atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.


Se incarca...