Prezentarea Serviciului Achiziții Publice

Obiectivul strategic şi specific al serviciului este determinat prin prevederile legale şi se referă cu preponderenţă la organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Subordonare

Serviciul Achiziţii Publice se află în subordinea Direcţiei Achiziții


Atribuții Principale

• Întreprinderea demersurilor necesare pentru înregistrarea/reînnoirea/recuperarea înregistrării autorităţii contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital;
• Întocmirea Programului anual al achiziţiilor publice, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare și a strategiei anuale de achiziții publice;
• Elaborarea sau, după caz, coordonarea activității de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a documentelor-suport, cu excepţia caietului de sarcini sau a documentaţiei descriptive, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs, pe baza necesităţilor transmise de compartimentele de specialitate;
• Îndeplinirea obligaţiilor referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de lege;
• Completarea şi actualizarea formularului de integritate, aferent procedurilor de atribuire derulate de către autoritatea contractantă, de la publicarea în SEAP a documentaţiei de atribuire, pe tot parcursul derulării procedurii şi până la publicarea anunţului de atribuire a contractului/acordului-cadru de achiziţie publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 184/2016.
• Aplicarea şi finalizarea procedurilor de atribuire;
• Realizarea achizițiilor directe;
• Constituirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice;
• Monitorizarea contestaţiilor înregistrate în derularea procesului de achiziţie şi participarea la întocmirea punctului de vedere formulat în soluţionarea acesteia;
• Întocmirea comunicărilor la solicitările transmise în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;


Contact Serviciul Achiziţii Publice Adresa: Str. Gh. Sincai nr. 37, etaj III, cam. 23 Telefon: 0262 211 001 sau 0262 211 002, int. 268 Fax: 0262 212171 E-mail: serviciul.achizitiipublice@baiamare.ro

Cele mai accesate servicii publice

Lista tuturor serviciilor publice este disponibilă în secțiunea Servicii Publice
Evidența populației Eliberarea carții de identitate, Viza de flotant...
Stare civilă Nașteri, căsătorii, decese, divorțuri...
Înregistrare mijloace de transport Obținere certificat de înregistrare a motoscuterului, mopedului sau vehiculului
Se incarca...