Anunț privind vizarea anuală a autorizațiilor/acordurilor de funcționare pentru anul 2019

Aducem la cunoştinţă tuturor agenţilor economici din Municipiul Baia Mare, că începând cu data de 7 ianuarie 2019 se pot depune cererile de viză a AUTORIZAȚIILOR/ACORDURILOR DE FUNCȚIONARE PENTRU ANUL 2019, conform prevederilor H.C.L. nr. 204/2017 cu modificările și completările ulterioare.
Vizarea anuală este obligatorie până la data de 31 martie a fiecărui an.
Agenții economici vor depune la Biroul Relații cu Publicul, str. Gheorghe Șincai, nr. 37, o solicitare scrisă – formular tip prevăzut în Anexa 5 la Regulamentul aprobat prin H.C.L. Nr. 204/2017, la care se vor anexa:
- Declaraţia pe proprie răspundere a administratorului sau a împuternicitului acestuia, cu privire la faptul că nu au intervenit modificări ale condiţiilor de funcţionare de la data emiterii acordului/autorizației de funcționare şi că deţine toate avizele şi acordurile necesare funcţionării, emise de către autorităţile abilitate, Anexa 8 la Regulament;
- Declaraţia pe proprie răspundere a administratorului sau a împuternicitului acestuia privind securitatea la incendiu, conform prevederilor Legii Nr. 28/2018 (formular tip), pentru obiectivele care se supun avizării / autorizării privind securitatea la incendiu.
-Copie a actului de identitate al administratorului sau împuternicitului acestuia, semnatar al declarației pe proprie raspundere;
- Acordul/Autorizaţia de funcţionare, în original;
- Chitanţa de plată a taxei legale, în original. Taxa se poate achita la Casieriile Primăriei Municipiului Baia Mare (str. Gheorghe Şincai nr. 37, str. Crişan nr. 2, str. Independenţei nr. 2c).
Declaraţiile/fomularele tip pot fi consultate şi descărcate de pe site-ul Municipiului Baia Mare (www.baiamare.ro), secţiunea Activități Comerciale.
Descarcă fișiere atașate Descarcă anunţul
Se incarca...