TIMBERHAUS

(0)

Soluții inteligente, circulare și sustenabile pentru utilizarea lemnului în construcții



Prezentare generală


TIMBERHAUS este un proiect european de cercetare și inovare, finanțat prin programul Horizon Europe, care urmărește dezvoltarea și promovarea utilizării lemnului ca material-cheie în construcțiile durabile ale viitorului. Proiectul răspunde direct provocărilor climatice, economice și urbane actuale, propunând soluții concrete pentru reducerea emisiilor de carbon, creșterea circularității și valorificarea responsabilă a resurselor naturale.

Municipiul Baia Mare este partener în cadrul proiectului, contribuind activ la componenta de testare urbană, implicare a comunității și integrare a soluțiilor TIMBERHAUS în context local și european.

Context și motivație


Sectorul construcțiilor este responsabil, la nivel european, pentru:

• aproximativ 40% din emisiile de CO₂,
• 50% din resursele materiale extrase,
• 35% din totalul deșeurilor generate.

TIMBERHAUS pornește de la această realitate și propune o schimbare de paradigmă: trecerea de la construcțiile convenționale la clădiri din lemn, eficiente energetic, circulare și adaptate contextului cultural local, în linie cu obiectivele climatice ale Uniunii Europene și cu principiile New European Bauhaus.

Obiectivele proiectului


• dezvoltarea de soluții inovatoare pentru construcții din lemn, cu impact redus asupra mediului;
• utilizarea tehnologiilor avansate (inclusiv inteligență artificială și machine learning) pentru optimizarea procesării lemnului;
• integrarea materialelor lemnoase subutilizate și a lemnului post-consum în produse constructive moderne;
• cuantificarea beneficiilor de stocare a carbonului în clădiri;
• elaborarea de modele și ghiduri pentru clădiri multietajate din lemn, adaptate orașelor europene;
• formularea de recomandări de politici publice și standarde tehnice pentru sectorul construcțiilor.

Rolul Municipiului Baia Mare


Municipiul Baia Mare participă în proiect ca partener activ, cu un rol esențial în:

• implicarea actorilor locali (administrație, specialiști, mediul academic, comunitate);
• testarea și validarea soluțiilor TIMBERHAUS în context urban real;
• organizarea de activități de stakeholder engagement, consultare publică și co-creare;
• contribuții la evenimente internaționale, studii de percepție și diseminare a rezultatelor proiectului;
• integrarea dimensiunii culturale, identitare și de patrimoniu în discursul despre construcțiile din lemn.

Baia Mare devine astfel un laborator urban european pentru soluții sustenabile în arhitectură și construcții.

Parteneriat european


Proiectul TIMBERHAUS reunește un consorțiu amplu de:

• institute de cercetare,
• universități,
• administrații publice,
• birouri de arhitectură,
• organizații specializate în sustenabilitate și politici climatice,
din mai multe state europene, sub coordonarea Teknologisk Institut (Danemarca).

Date-cheie ale proiectului


Program de finanțare: Horizon Europe
Titlu proiect: Climate-smart, circular, and sustainable solutions for use of wood in the construction sector
Acronim: TIMBERHAUS
Durata proiectului: 48 luni
Perioada de implementare: noiembrie 2024 - octombrie 2028
Valoare totală proiect: 6.972.375,38 euro
Buget Municipiul Baia Mare: 127.500 euro

Impact așteptat


Prin TIMBERHAUS, Municipiul Baia Mare contribuie la:

• tranziția către construcții cu amprentă redusă de carbon;
• dezvoltarea unor politici urbane sustenabile, aliniate la strategiile europene;
• creșterea vizibilității orașului în rețelele europene de inovare;
• consolidarea dialogului dintre administrație, specialiști și comunitate.
Se incarca...