Administraţie

Săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare şi modernizare - A fost semnat contractul de lucrări pentru str. Grănicerilor

03 Aprilie, 2013
Băimărenii care locuiesc în cartierul Vasile Alecsandri au motive de bucurie. În 3 aprilie 2013 a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea străzii Grănicerilor, motiv pentru care luni, 8 aprilie, va fi predat amplasamentul şi va fi dat ordinul de începere al lucrărilor. Licitaţia a fost câştigată de o asociere de trei firme, liderul asocierii fiind societatea ARL Cluj Napoca, parte a concerului austriac STRABAG, cu care s-a şi semnat contractul. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de aproape 14.000.000 de lei, iar valoarea totală a proiectului finanţat din fonduri europene se ridică la peste 22.000.000 de lei.
 
Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare
„Realizarea acestui proiect este foarte aşteptată în Municipiul Baia Mare, mai ales de către cetăţenii din cartierul Vasile Alecsandri. Tocmai de aceea, am ales să realizăm într-un mod public semnarea contractului de lucrări. Strada Grănicerilor, cu toate amenajările pe care le facem acolo, va deveni un adevărat bulevard. Pe lângă asta avem şi două proiecte complementare care se suprapun cu lucrările de pe carosabil şi trotuare, extinderea liniei de troleibuz şi reamenajarea zonelor verzi, ceea ce va da acestei artere un aspect modern şi european, aşa cum ne dorim cu toţii. Este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le avem în derulare, şi ca valoare şi ca necesitate, din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană”.
 
Detalii punctuale despre lucrările care vor fi executate în cadrul acestui contract, puteţi citi dând click pe link-ul de mai jos:
 
 
SCRIE UN COMENTARIU
bogdan 04 Aprilie, 2013 Fara centura va fi praf int-un an.
sas 10 Aprilie, 2013 Fara o fundatie serioasa(rosturile placilor de beton si gropile mai mari sa fie betonate ca si pe republicii) si mai repede va fi praf dupa iarna...
 
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...