Administraţie

Proiect pentru ajutorarea familiilor vulnerabile din Baia Mare

24 Octombrie, 2017
Primarul municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheş, a declarat:
"Mi-aş dori ca cei care se ocupă de acest proiect să nu folosească vulnerabilitatea pe care o au unii dintre oameni. Mi-aş dori foarte mult ca acest proiect să nu fie un exerciţiu despre cum unii fac bani şi alţii nu fac bani. Mi-aş dori selecţia să fie făcută în cel mai transparent mod. Mi-aş dori ca oamenii să nu fie păcăliţi. Mi-aş dori ca oamenii să nu fie minţiţi. Mi-aş dori ca peste 16 luni, peste doi ani de zile să vedem nişte rezultate în nişte familii care chiar au înţeles că se află într-o situaţie dificilă şi vor să-şi depăşească situaţia.
 
Chiar dacă sunt bani europeni nu mi-aş dori să fie aruncaţi pe fereastră sau aruncaţi din Bugetul Uniunii Europene în buzunarul unora sau a altora. Nu vreau să facem din acest proiect o platformă în care să ne tot întâlnim, să spunem cifre, să umflăm baloane, să facem câte un catering cu câte trei şniţele, să mai bem o Coca-Cola, să aplaudăm, să ne mulţumim unii pe alţii, să ne mulţumim unii altora şi cam atât. Nu. Deocamdată permiteţi-mi să fiu sceptic.
 
După ce voi vedea primele rezultate cu siguranţă că o să-mi pot îndrepta şi eu mulţumirea faţă de cei care lucrează în acest proiect, dar mulţumirea mea va fi pentru cei aflaţi în situaţii vulnerabile care beneficiind de susţinere, bani şi diverse alte maniere de susţinere în acerst proiect, vor ieşi dintr-o situaţie dificilă sau îşi vor ridica nivelul de trai şi calitatea vieţii.
 
Nu vreau să facem un proiect care să fie doar pe hârtie, vreau să facem un proiect care să fie în viaţa omului, în viaţa unei comunităţi. Această comunitate are anumite componente vulnerabile, dar componentele acestea vulnerabile nu au venit din cer, au venit de foarte multe ori din comportamentul oamenilor. Nu-i suficient să-i dai omului un lucru, să-l pui să semneze într-un tabel şi cu asta să consideri că ai rezolvat problema. Lucrurile trebuie urmărite, familiile trebuie monitorizate, fiecare etapă, fiecare pas trebuie verificate."
Se incarca...