Primarul Cătălin Cherecheș - ''Pune suflet pentru bunici'', unul dintre proiectele concrete prin care demonstrez că seniorii au avut, au și vor avea în continuare toată atenția și suportul meu și al colegilor din administrația publică!

04 Martie, 2021
Revin cu fotografii noi și informații de interes despre acest proiect finanțat din fonduri europene, demarat în vara anului 2019 (valoare totală: 2.651.459,14 lei, din care finanțare nerambursabilă din Fondul Social European 2.253.740,27 lei).
 
Asta, ca să vedeți ce am reușit până în prezent, cum am susținut beneficiarii proiectului în demersul de îmbunătățire a stării de sănătate și a calității vieții. Peste 90 de persoane vârstnice dependente, expuse riscului de excluziune socială, sunt ajutate momentan. Bunicii noștri beneficiază de servicii integrate la domiciliu: îngrijire socio-medicală, recuperare/reabilitare (kinetoterapie/fizioterapie/logopedie), consiliere socială și informare.
 
Am gândit acest proiect pentru a veni în sprijinul a 170 de persoane cu vârsta peste 65 ani din municipiul Baia Mare, care îndeplinesc una sau mai multe din următoarele criterii:
  - persoane aflate în situații de dependență (datorate bolii sau unei dizabiliăți fizice)
  - persoane lipsite de suport și care necesită ajutor pentru efectuarea activităților de viață zilnice
  - persoanele expuse riscului de excluziune socială. Este important de menționat faptul că activitatea de îngrijire la domiciliu se adresează tuturor celor 170 de beneficiari ai proiectului, atât celor incluși în prezent, cât și seniorilor care urmează să beneficieze de sprijin în următorii ani.
 
În cazul în care cunoașteți o persoană în vârstă care are nevoie de sprijinul nostru, contactați-ne cu încredere la numărul de telefon 0757 798 181. Împreună putem schimba destinul bunicilor noștri, le putem oferi ajutorul de care au nevoie după o viață întreagă în care s-au sacrificat pentru noi și orașul nostru!
 
 
Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...