Cu prețuire și nemăsurat respect, in memoriam ÎPS Justinian Chira

28 Mai, 2020
În 28 mai, cel supranumit voievodul Maramureșului ar fi împlinit 99 de ani

Ne împotrivim uitării, mai ales atunci când omul a cărei amintire o prețuim și o păstrăm cu grijă și celor care vin, este un adevărat monument de credință, iubire, lumină și înțelepciune dătătoare de speranță, încredere și curaj. În 28 mai 1921 se năștea în satul Plopiș Ioan Chira, cel cunoscut nouă Justinian Chira, Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop, care și-a pus amprenta asupra tuturor celor care l-am cunoscut. Reiterez, in memoriam, întreaga prețuire și mulțumire pentru tot ceea ce acest monah de vocație a făcut și tot ceea ce a însemnat și v-a însemna pentru această Eparhie păzită și iubită de Dumnezeu. Noi, maramureșenii, suntem de-a dreptul privilegiați pentru că Dumnezeu L-a rânduit pe mult iubitul nostru Părinte Justinian Chira să (re)învie și să organizeze episcopia noastră, a Maramureșului și Sătmarului, cu reședința în Baia Mare, al cărui primar am onoarea de a fi.
 

Mă bucur că L-a ținut Tatăl Ceresc „în pace, cinstit, sănătos” până la o vârstă venerabilă, fiind până la ultima bătaie a inimii sale un apărător al ortodoxiei noastre, un om care a știut să sădească cele mai frumoase sentimente, lumină și credință în sufletele celor care am avut privilegiul să îl ascultăm. A făcut din obştea credincioşilor băimăreni, maramureșeni și sătmăreni „un singur jertfelnic”, cu o singură mărturisire, o singură rugăciune, un singur glas şi un singur gând. Aducem astăzi omagiu arhiereului înțelept, omenos şi rodnic care „de la tinerețe până la bătrânețe" s-a dovedit împreună lucrător cu Dumnezeu (cf. I Cor. 3, 9), la zidirea Trupului lui Hristos, a Bisericii şi la edificarea spirituală a poporului pe care l-a călăuzit către lumină. Justinian Chira este unic printre monahi. Nu au izbutit să îl scoată din fire nici camilafca monahului, nici felonul preotului, nici cârja starețului, nici diplomele cărturarului, nici crucea arhimandritului, nici tiara episcopului, nici titlurile academice, nici laurii distincțiilor și medaliilor bisericești și de stat, nici laudele supușilor clerici şi nici osanalele poporului. A fost și a rămas până la final un om sfânt, care a impresionat mereu prin simplitatea sa, iubirea față de semeni, fiind respectat și iubit pe merit, pentru faptele sale.

Vocația de netăgăduit, exemplară, l-a ostenit ca pe toată întinderea Eparhiei să ia ființă noi parohii și obşti călugărești care radiază lumină pentru suflet şi pentru viață, mai cu seamă în sufletele tinerilor. A fost alinare pentru cei aflați în suferință, a adus lumină și în cele mai întunecoase suflete, a ridicat prin cuvinte oameni, prin caracter și curaj a învins chiar sistemul care îngenunchease întreagă întindere a enoriașilor. Nu s-a temut să își asume credința și iubirea de Dumnezeu, izbutind să facă acest loc de lume mai bun. Pentru noi şi pentru Înalt Prea Sfinția Sa să mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a dat un asemenea sfânt arhiereu care să slujească în Sfânta Sa Biserică de pe plaiurile noastre.
 

Chiar dacă a trecut la Domnul, Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian va rămâne veșnic în amintirea și sufletul nostru, al credincioșilor pe care ne-a călăuzit cu părinteasca purtare de grijă, având mereu cele mai sincere și bune sfaturi, oferindu-ne neobosit dragoste și mângâieri sufletești care ne-au înnobilat. Pentru toate acestea - și încă alte multe asemenea, care nu pot încăpea în zeci de tomuri - cu prețuire și nemăsurat respect, mă rog astăzi ca Bunul Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a odihnă dreapta Sa pentru totdeauna!
 
 
Dr.Ec Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...