Am extins programul zilnic de salubrizare stradală pentru a obţine nivelul de curăţenie dorit în Baia Mare

15 Octombrie, 2013
În urma verificărilor în teren, efectuate în cursul săptămânii trecute, am decis să extind programul zilnic de salubrizare stradală în zonele din cartiere unde acţiunile specifice săptămânale nu asigură nivelul de curăţenie dorit. Luni, s-au executat lucrări suplimentare de curăţenie, măturat manual şi întreţinere, în zonele străzii George Enescu – Şcoala nr.12, Valea Roşie şi str. Petofi Sandor. Marţi , pe străzile Bucovinei, Vlad Ţepeş, Gării şi în Parcul din Aleea Rotundă, în timp ce pentru miercuri, sunt prevăzute intervenţii pe Bd. Independenţei şi pe str. Europa. Joi, lucrătorii de la salubritate vor interveni cu lucrări suplimentare pe străzile Horea, Electrolizei, Luminişului şi Florilor, în timp ce vineri se va lucra pe străzile Melodiei, Arieşului, Păltinişului, Mihai Eminescu şi Oborului. Zilnic, se intervine pentru asigurarea curăţeniei în zona pieţelor, pe strada George Coşbuc (intersecţia străzilor Culturii şi Unirii), pe strada Motorului (intersecţia Bd. Bucureşti cu Mărgeanului). Îmi doresc să asigurăm salubrizarea corectă şi coerentă pe toate străzile şi zonele din Baia Mare, indiferent că vorbim de cele centrale sau
de cartiere, pentru a avea un oraş curat!
 
 
 
SCRIE UN COMENTARIU
Starbuck 08 Noiembrie, 2013 Cand o sa mai patruleze si Politia comunitara pe strada Paltinisului? Sa vedeti ce fac romii cu noile gardulete verzi ( in special in dreptul blocului nr. 75). Deja nu se mai poate. Au inceput sa ne indoaie si autoturismele.  
Se incarca...