- Rolul administrației
- Managementul
- Structura administrației
- Anunțuri și comunicate
- Declarații de avere
- Transparență Decizională
- Strategia de dezvoltare
- Integritate instituțională
- Buget Local și Raportări financiare
- Contracte
- Rapoarte de activitate
- Concursuri de angajare
- Informații de interes public
- Planuri și politici de dezvoltare locală
- Plăți
- Transparenţa veniturilor salariale
- Guvernanță corporativă
- Protecția datelor cu caracter personal
- Monitorul Oficial Local
- Alegeri Locale - Biroul Electoral de Circumscripție Baia Mare
- Agenda Conducerii
Pantheon ridicat în memoria artiştilor din Şcoala Băimăreană
05 Mai, 2014
În municipiul Baia Mare a fost celebrată în data de 5 mai, Ziua Artistului Plastic Băimărean. Pe lângă amplul program al manifestărilor, Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, reprezentanţi ai Uniunii Artiştilor Plastici Baia Mare, dar şi artişti, au participat la un eveniment comemorativ, organizat în memoria artiştilor care au făcut parte din Şcoala Băimăreana de Pictură.
Cu această ocazie a fost dezvelit un pantheon ridicat în cinstea artiştilor care se odihnesc în cimitirul Horea 1. Întreaga lucrarea a fost finanţată de către Fundaţia „Dorel Cherecheş “. Primarul Cătălin Cherecheş şi-a propus ca prin acest gest amintirea artiştilor care au contribuit la formarea curentului artistic care ne-a adus renume pe plan mondial, Şcoala Băimăreană de Pictură, să fie preţuită cum se cuvine.
„Vrem să ducem mai departe, noi toţi, tradiţia Şcolii de Pictură de la Baia Mare, dar pentru a avea viitor şi pentru a avea prestigiu şi în viitor, trebuie să tratăm cu foarte mult respect trecutul nostru şi pe cei care au pus bazele acestui curent artistic. Cei care au generat prestigiu acestei şcoli, cei care ne fac să fim mândri că suntem băimăreni şi că facem cu toţii parte dintr-o comunitate care are un simbol atât de important, precum e şcoala de Pictură de la Baia Mare. Trebuie să ne gândim la cei care odihnesc aici şi să venim de fiecare dată cu respect şi să aducem şi o floare, un gând şi o rugăciune, dar să punem înaintea celor care vin să viziteze şi să cunoască, un semn. Un semn de recunoştinţă, un semn prin care să putem să fim cunoscuţi şi noi în faţa lumii “, a spus primarul Cătălin Cherecheş.
„Acest pantheon a fost creat la iniţiativa dr. Csillag Antal, care nu mai este în viaţă, care este înmormântat în acest cimitir şi căruia îi mulţumim pentru această iniţiativă de a face acest sistem în care există toţi artiştii din Şcoala Băimăreana şi nu numai, la Cimitirul Horea 1, la Cimitirul Horea 2, la Cimitirul Dealul Florilor şi la Nuci. Evident că acest lucru există, ca un fel de panou care să amintească de ei, dar noi ne-am gândit mai departe. Am preluat ideea şi ne-am gândit să punctăm cu un monument, cu un simbol, care este important “, a spus consilierul local Laura Ghinea, preşedintele UAP Baia Mare.
SCRIE UN COMENTARIU

„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 







