Administraţie

Municipiul Baia Mare obține despăgubiri de 200.000 de euro și modernizarea Piețelor Izvoarele și Albina

31 Ianuarie, 2013
Neînțelegerile dintre societatea care administrează o parte dintre piețele din Baia Mare și administrația publică locală sunt pe punctul de a ajunge la final. În urma unor negocieri dure, care au durat mai multe luni, s-a ajuns la un deznodământ din care au de câștigat băimărenii. Municipalitatea va concesiona societății Piața Aliment SA terenurile pe care se află piețele Izvoarele și Albina, contra unor sume consistente care vor intra în bugetul local, dar și cu condiția ca acestea să fie reabilitate și modernizate, astfel încât să asigure un climat favorabil, european, un  comerțla standarde înalte, pentru băimăreni.Contractul de concesiune este unul clar și strict și urmează să fie încheiat în curând între cele două părți. Comisia care a purtat negocierile a fost stabilită de Consiliul Local, membri fiind aleși locali, în frunte cu primarul Cătălin Cherecheș, care reușește astfel să pună în practică unul dintre proiectele care vin în beneficiul băimărenilor, de a avea pe toată raza municipiului piețe moderne, care să garanteze respectarea normelor igienico- sanitare și ale unui comerțcivilizat.
 
Municipiul Baia Mare va primi despăgubiri de 200.000 de euro
 
Negocierile cu reprezentanții societății care administrează o parte dintre piețele din Baia Mare au fost demarate în luna octombrie 2012, după câțiva ani în care, datorită certurilor dintre cele două părți și a proceselor, situația jalnică în care se desfășoară comerțul în piața Izvoarele și Albina a persistat. Mai mult, în urma expertizelor solicitate de instanță, având ca obiect acțiunea de revendicare imobiliară, raportat la valoarea de circulație a terenurilor și la dobânda de referință a BNR, contravaloarea prejudiciului cauzat de lipsa de folosință a terenurilor aferente acestor piețe, a fost stabilită la 500.0000 de euro. Pentru a nu mai pierde ani de zile prin instanțe, având în vedere că societatea Piața Aliment SA dorea să atace în instanță valoarea acestui prejudiciu, în urma negocierilor s-a ajuns la un consens. Astfel că, în urma mai multor runde de negocieri, s-a ajuns la o serie de concluzii agreate de comun acord. Va fi încheiată o tranzacție între Municipiul Baia Mare și societatea Piața Aliment SA, în vederea stingerii litigiilor existente pe rolul instanțelor judecătorești. Societatea va plăti 200.000 de euro cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință, eșalonată pe trei ani.
 
Societatea Piața Aliment SA va investi peste un milion de euro pentru modernizarea piețelor Izvoarele și Albina
 
După semnarea contractului de concesiune, pe lângă cei 200.000 de euro, Piața Aliment SA va plăti o redevență anuală pentru cele două terenuri, de 40.000 de euro, dar și modernizarea celor două piețe, lucrări care vor fi efectuate în perioada 2013 – 2015 și a căror valoare este de peste 1 milion de euro. Mai mult, vor fi puse la dispoziția municipalității toate edificiile supraterane și subterane existente pe terenurile aferente celorlalte piețe din Baia Mare, cu titlu gratuit și societatea va renunța inclusiv la terenurile aferente pieței Bilașcu, care va fi dată în folosință în următoarele zile, după ce municipalitatea a investit în modernizarea acesteia.
 
Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare
„Ultimii ani, în care au fost doar certuri și procese, nu au adus nici un beneficiu băimărenilor în primul rând, municipalității în al doilea rând. Piețele administrate de această societate nu sunt conforme cu standardele impuse de Uniunea Europeană, iar municipalitatea a avut doar de pierdut din cauza proceselor, deoarece nu s-au încasat bani pentru folosirea acestor terenuri. Acum vom primi și o despăgubire consistentă pentru anii în care nu am încasat nici un leu, dar obținem și modernizarea acestor piețe, Izvoarele și Albina, lucrări care se vor situa în jurul sumei de un milion de euro. De aici au de câștigat în primul rând băimărenii, care vor avea condiții decente și care respectă normele sanitar- veterinare și ale unui comerțcivilizat, dar și municipalitatea, care în sfârșit va încasa bani pentru folosința acestor terenuri. În plus, vom primi o redevență anuală de 40.000 de euro, ceea ce zic eu că este un câștig bun, mai ales după ce ani de zile, din cauza incapabilități de a rezolva această situație, municipalitatea băimăreană a avut doar de pierdut. Consider că dacă exista un interes sincer de stingere a acestor litigii, care au produs doar pierderi pentru bugetul local, situația s-ar fi rezolvat de mult. Mă bucur că am reușit să rezolvăm și această problemă, care apăsa greu pe spatele comunității”.
SCRIE UN COMENTARIU
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...