Administraţie

La iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, intrarea va fi liberă! Băimărenii, aşteptaţi la derby-ul Campionatului României la handbal feminin

22 Ianuarie, 2013
Sâmbătă, 26 ianuarie 2012, de la ora 12.00 la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare, va avea loc un meci de handbal care se anunţă spectaculos. Băimărencele de la HCM vor întâlni pe teren propriu „galacticele” de la Oltchim, echipă clasată pe locul I în Campionatul European, considerată că ar avea cele mai bune jucătoare din lume şi care are ca obiectiv, printre altele, câştigarea Ligii Campionilor la handbal feminin. Băimărencele de la HCM se află momentan pe locul II în clasament, cu un obiectiv clar stabilit pentru 2013, clasarea pe o poziţie care să permită accesul într-o Cupă Europeană. Băimărencele sunt într-o formă excelentă, fiind cotate şi ca echipa care are cel mai
frumos joc din campionatul intern. Drept dovadă, toate cele nouă partide sunt televizate pe plan naţional, de către Digi Sport, şapte fiind transmise deja în direct, al optulea joc fiind derby-ul care va avea loc sâmbătă. Băimărenii, iubitori ai sportului în general, al handbalului în special, dar şi cei care vor să susţină echipa noastră, primesc o veste bună din partea primarului Cătălin Cherecheş, la iniţiativa căruia, intrarea va fi liberă!
 
Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare
„Vă aştept să susţinem împreună echipa noastră de suflet, să le facem galerie fetelor de la HCM Baia Mare la acest meci important. Iniţiativa mea de a oferi acces liber vine în întâmpinarea dumneavoastră, a celor care sunteţi trup şi suflet pentru sportul băimărean şi mă bucur că acest demers a fost agreat şi de conducerea clubului. Am convingerea că sâmbătă, toate drumurile iubitorilor de sport din Baia Mare şi din Maramureş, vor duce către Sala Polivalentă Lascăr Pană, unde vom asista la o victorie a handbalului băimărean. Şi cu ajutorul nostru, HCM Baia Mare va deveni singura echipă care va reuşi
performanţa de a învinge Oltchimul”.
SCRIE UN COMENTARIU
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...