Primarul Cătălin Cherecheș: Am propus și Consiliul Local a aprobat majorarea sprijinului de la 500 la 2.000 de lei pentru băimărenii care aniversează în acest an Nunta de Aur, respectiv am majorat de la 50 la 150 de lei valoarea tichetelelor sociale pe care le oferim anual, de când sunt primar, pensionarilor cu venituri modeste și persoanelor cu dizabilități!

17 Septembrie, 2022
 
Prima dată veștile bune apoi câteva explicații de interes pentru băimăreni !
 
Am propus și Consiliul Local a aprobat în această seară majorarea sprijinului de la 500 la 2.000 de lei pentru băimărenii care aniversează în acest an Nunta de Aur, respectiv am majorat de la 50 la 150 de lei valoarea tichetelelor sociale pe care le oferim anual, de când sunt primar, pensionarilor cu venituri modeste și persoanelor cu dizabilități!
 
Aceste tichete le oferim și de acum încolo de Ziua Persoanelor Vârstnice, de Ziua Persoanelor cu Dizabilități, respectiv de Crăciun și de sărbătorile pascale. Acum că v-am transmis veștile bune, sunt două aspecte pe care doresc să le subliniez aici, asta așa, să nu creadă unii că dacă sunt ocupat cu problemele reale ale băimărenilor și cu proiectele pentru Baia Mare, nu știu cu ce se ocupă sau o să accept să prostească cetățenii:
 
1. Cele mai importante valori pe care le are o comunitate sunt oamenii. Toți oamenii care formează comunitatea. Copiii, tinerii, adulții, vârstnicii, persoanele cu dizabilități, indiferent de etnie sau religie și cine știe ce alte diferențieri pe care unii sau alții le fac. La fel cum investim masiv în educație, în infrastructură, în dezvoltare economică, sănătate și alte domenii importante pentru fiecare dintre noi, așa trebuie să fim alături și de categoriile speciale. Aici mă refer la părinții și bunicii noștri care, după o viață de muncă, s-au trezit cu pensii minuscule din partea preamăritului stat… La persoanele speciale care simt și au aceleași nevoi ca și noi toți, pe lângă celelalte probleme pe care le au și de care nu sunt răspunzători. Tot aici, la categoria cetățenilor speciali îi amintesc pe băimărenii care sunt un adevărat exemplu pentru noi toți și care au ajuns, de mână, prin bune și mai puțin bune, la o aniversare onorabilă: 50 de ani de căsnicie. Este datoria noastră să îi sprijinim când și cum putem, iar pentru mine, ca primar, acest aspect se află printre primele priorități.
 
2. Al doilea aspect pe care vreau să îl subliniez: Baia Mare are bani. Baia Mare are buget și are bani pentru tot ceea ce este important pentru fiecare dintre noi, cetățenii ei. Avem bani pentru investiții atât de mult dorite în infrastructură, în dezvoltarea și modernizarea orașului. Avem bani pentru educație, pentru reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ, inclusiv pentru dotarea lor. Baia Mare este unul dintre puținele orașe din România unde se fac investiții masive în dotările necesare pentru copiii noștri! Unii și alții încearcă să inducă în eroare opinia publică, folosindu-se de diverse situații cu caracter penal unde, la nivel de administrație, am decis să nu achităm anumite servicii care nu s-au prestat conform contractului. Tocmai pentru că sunt și suntem responsabili de modul în care se cheltuie banul public, nu acceptăm să fim bătaia de joc a unor firme care cred că șmecheriile pe care le fac, uneori cu sprijinul unora și al altora de pe la diverse instituții, funcționează și cu Cătălin Cherecheș. Baia Mare are bani! Pentru tot ce au nevoie băimărenii, de la mic la mare. Nu și pentru șuste MIZERABILE sau politice…
 
Am făcut pași impresionanți în ultimii ani, și asta o spun mai ales toți cei plecați de aici și care văd diferențele dintre ce a fost și ce este. Turiștii care ne trec pragul, dar și toți aceia dintre dumneavoastră care nu aveți nevoie de traducere din partea politicienilor, ci vedeți concret ce și cum se întâmplă în Baia Mare. Tot ce nu am rezolvat încă, urmează! Weekend liniștit tuturor!
 

Dr. Ec . Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
  
Se incarca...