Primarul Cătălin Cherecheș: Conștientizare. Sprijin. Împreună suntem Baia Mare. Stop violenței în familie, stop abuz! Suntem aici să ajutăm!

25 Noiembrie, 2021
 
 
Ziua de 25 noiembrie marchează, la nivel mondial, Ziua Internaţională Împotriva Violenţei asupra Femeii. Este totodată prima zi a Campaniei celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii, care se încheie în data de 10 decembrie - Ziua Drepturilor Omului. În acestă perioadă, mai multe instituții și organizații din întreaga lume își unesc eforturile pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele dramatice ale acestui fenomen nu doar asupra victimelor, ci și asupra comunităților din care fac parte acestea și a întregii societăți.
 
 
La nivelul comunității noastre, Primăria Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială, respectiv Serviciul Copil, Familie și Persoane cu Dizabilități (Centrul Social Tranzit) vine în întâmpinarea persoanelor care se confruntă cu situații de violență prin servicii de informare și consiliere psihologică, dar și prin servicii specializate în cadrul unui centru de recuperare destinat victimelor violenței.
 
 
De la începutul anului și până în prezent au fost sprijinite pentru depășirea dificultăților generate de situația de violență la care au fost expuse, peste 100 de persoane: 95 dintre ele au beneficiat de servicii de informare și consiliere psihologică (57 adulți și 38 de minori), iar 6 de servicii de găzduire în cadrul adăpostului temporar (3 femei și 3 copii).
 
 
Concret, victimele violenței domestice/intrafamiliale pot beneficia, în funcție de nevoile identificate și de situația de vulnerabilitate în care se află, de servicii primare - informare și consiliere în vederea depășirii situației de criză și/ sau de servicii specializate: primire și găzduire temporară pe o perioadă cuprinsă între 7- 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la maxim 6 luni; asistare psiho-socială în cadrul adăpostului temporar: consiliere psihologică individuală/ familială, informare/ consiliere juridică, consiliere privind accesul pe piața muncii, etc.; informare cu privire la alte tipuri de prestații și servicii sociale disponibile și facilitarea accesului la acestea; medierea relației cu alte instituții/ organizații; însoțire în vederea obținerii unor documente, acte și/ sau unor drepturi cu caracter social; sprijin în realizarea unor demersuri cu caracter juridic (plângeri penale pentru lovire/ violență în familie; acțiuni în instanță privind divorțul, exercitarea autorității părintești, obținerea unui ordin de protecție, etc.); asigurarea de alimente și materiale igienico - sanitare.
 
De asemenea, victimele violenței domestice pot fi sprijinite de toți cei care vor participa la Târgul de Crăciun, eveniment cu caracter caritabil care se va desfășura în Parcul Mara din Baia Mare, începând cu data de 5 decembrie. Aici se vor expune spre vânzare produse realizate în baza unui protocol de colaborare între Direcția de Asistență Socială și Asociația SolidarELE, banii fiind direcționați pentru sprijinirea persoanelor victime ale violenței găzduite în cadrul Centrului Social Tranzit.
 
Persoanele aflate într-o situație de violență se pot adresa Direcției de Asistență Socială Baia Mare depunând o cerere la sediul instituției din Baia Mare, Str. Dacia nr.1 sau la sediul Serviciului Copil, Familie, Persoane cu Dizabilități din B-dul Republicii nr. 70A. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0262-708453.
 
Din motive lesne de înțeles, nu facem publice poze cu beneficiarii serviciilor, se află oricum într-o situație vulnerabilă. Am ales să ilustrăm acest mesaj de conștientizare cu imagini realizate în anii trecuți de elevi de la licee din Baia Mare pentru campaniile derulate la nivelul administrației locale.
 
Se incarca...