Cu susținerea primarului Cătălin Cherecheș, Baia Mare revine pe harta competițiilor automobilistice

31 August, 2020

După 9 ani de pauză, Trofeul Gutâi, una din cele mai spectaculoase curse de viteză în coastă, din nou în orașul nostru


Municipiul Baia Mare revine pe harta celor mai importante competiții automobilistice, după ce în zilele de 29 și 30 august a fost gazda celei de a IV-a etape a Campionatul Național de Viteză în Coastă. Evenimentul automobilistic desfășurat sub numele de Trofeul Gutâi readuce județul nostru în competiție după 9 ani de absență.
 
La startul competiției s-au aliniat nu mai puțin de 51 de concurenți din țară și din străinătate, care au avut de străbătut traseul cu o lungime de 5,2 km, dealtfel cel mai lung din campionat.
 
 
“ În acest weekend, Baia Mare și Maramureșul au fost gazdele celei de a IV-a etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Evenimentul automobilistic a readus județul nostru în competiție după 9 ani de absență, fiind un prilej de bucurie pentru toți împătimiții sporturilor, care au avut astfel posibilitatea să urmărească un adevărat spectacol pe patru roți. Am avut onoarea să–i revedem în acțiune pe maramureșenii noștrii David Tarța, Călin Făgădar, Peter Havrilă și Andrei Brezovski, dar și pe îndrăgitul campion Mihai Leu. Printre ceilalți piloți valoroși care s-au întrecut la Trofeul Gutâi se numără Ștefan Stoev, Emil Ghinea, Silviu Dumitrescu, Octavian Ciovică, Alex Mirea și mulți alții care au oferit un spectacol de zile mari pe circuitul maramureșean.
 
 
Municipiul Baia Mare a susținut acest eveniment organizat de Asociația Club Sportiv XPO Racing, alături de ceilalți parteneri și sponsori. Mă bucur că după câțiva ani de pauză am reușit să organizăm din nou un astfel de eveniment automobilistic în orașul și în județul nostru” a arătat Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare .
 
Se incarca...