Comunicat de presă privind începerea proiectului ''Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ din Municipiul Baia Mare – Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza''

29 Ianuarie, 2026
Comunicat de presă privind începerea proiectului

Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ din Municipiul Baia Mare – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”

29 ianuarie 2026
Municipiul Baia Mare, în calitate de beneficiar, anunță începerea proiectului „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ din Municipiul Baia Mare – Școala Gimnazială «Alexandru Ioan Cuza»”, proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, program gestionat de Autoritatea de Management, respectiv Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Proiectul este implementat de UAT Municipiul Baia Mare și este identificat prin codul SMIS 319473. Investiția se realizează la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, situată pe strada Cuza Vodă nr. 7, în Municipiul Baia Mare. Contractul de finanțare a fost semnat la data de 24 decembrie 2025, aceasta reprezentând data de începere a proiectului. Durata de implementare este de 25 de luni, iar finalizarea proiectului este prevăzută pentru data de 24 ianuarie 2028.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a unității de învățământ Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, precum și utilizarea surselor de energie regenerabilă, măsuri care vor conduce la reducerea consumului de energie și la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin intervențiile propuse, clădirea școlii va deveni mai bine izolată și va utiliza energia într-un mod mai eficient, ceea ce va determina un consum mai redus față de situația existentă anterior implementării proiectului.

În urma realizării lucrărilor, se estimează o reducere a consumului anual de energie cu cel puțin 50% comparativ cu nivelul anterior modernizării. Această scădere semnificativă va avea ca efect diminuarea costurilor de funcționare ale clădirii și o utilizare mai responsabilă a resurselor energetice. Totodată, proiectul va contribui la protejarea mediului prin reducerea cu minimum 50% a emisiilor de gaze cu efect de seră, raportat la situația existentă înainte de intervenție. Astfel, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” va deveni o unitate de învățământ modernă, eficientă energetic și prietenoasă cu mediul, în beneficiul elevilor, al cadrelor didactice și al comunității locale.

Valoarea totală a proiectului este de 19.820.428,21 lei, din care valoarea totală eligibilă se ridică la 10.261.684,80 lei. Finanțarea nerambursabilă din fonduri europene și naționale este în cuantum de 10.056.451,10 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 8.722.432,08 lei, iar contribuția națională este de 1.334.019,02 lei. Cofinanțarea asigurată de Municipiul Baia Mare este de 205.233,70 lei. Valoarea cheltuielilor neeligibile, în sumă de 9.558.743,41 lei, este suportată din bugetul local.

Prin implementarea acestui proiect, Municipiul Baia Mare își consolidează angajamentul față de dezvoltarea durabilă a infrastructurii educaționale și față de crearea unui mediu mai eficient energetic și mai sănătos pentru comunitatea locală.
 
 
Primarul Municipiului Baia Mare
Ioan Doru Dăncuș
 
UAT Municipiul Baia Mare
430311, Str. Gheorghe Șincai, nr. 37
 Telefon 0262 / 211 001, Fax: 0262 / 212 332
Email:
primar@baiamare.ro,  www.baiamare.ro
 
 Investim în viitorul regiunii!
 
 
 
Se incarca...