Cătălin Cherecheș: Impreună, trecem și peste caniculă cu bine!

24 Iunie, 2021
Vă stăm la dispoziție cu apă și asistență medicală zilele acestea, în 9 locații centrale din Baia Mare
 
 
Suntem alături de băimăreni și în perioadele caniculare! Colegii mei de la Direcția de Asistență Socială din subordinea Primăriei vor fi prezenți în stradă, zilele care urmează, asta după ce meteorologii au transmis avertizări cu privire la disconfortul termic. În 9 puncte intens tranzitate din oraș veți putea să apelați la colegii mei, asistenți medicali și sociali, care vă pot verifica parametrii vitali și vă vor oferi apă, hidratarea fiind extrem de importantă în aceste zile caniculare. Veți primi și un scurt ghid cu instrucțiuni și recomandări pentru a face față mai ușor acestei perioade. Zonele în care vă stăm la dispoziție începând de joi, 24 iunie 2021:
 
1. Primăria Municipiului Baia Mare
2. Cartier Vasile Alecsandri (zona Elvila)
3. RFN
4. Bd. Unirii (zona Cozac)
5. Piața Libertății (la corturile de vaccinare)
6. Zona Meda
7. Republicii intersecție cu Traian
8. Piața Izvoare
9. Parcul Municipal Regina Maria, intrarea dinspre Statuia Ostașului
 
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...