Baia Mare, model de bună practică în asistența socială: punem suflet pentru seniori, sprijinim vârstnicii aflați în pericol de excluziune socială

04 August, 2022
40 dintre seniorii beneficiari ai proiectului "Pune suflet pentru bunici", inițiat de primarul Cătălin Cherecheș și derulat de către Municipiul Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială, s-au bucurat de o excursie în stațiunea Sovata.

Seniorii au avut astfel posibilitatea, timp de 3 zile, să se bucure de o vacanță cum mulți dintre ei nu au mai avut parte recent. Seniorii au fost angrenați în diverse activități sociale și de divertisment, au explorat traseele turistice din zona stațiunii, au profitat de proprietățile terapeutice ale serviciilor oferite de stațiunea balneoclimaterică și de diverse activități de socializare.

Alți 75 de seniori, beneficiari ai acestui proiect, dar care din diverse motive nu au putut participa la excursia organizată în Sovata, au primit pachete cu produse alimentare. De asemenea, în ultima lună toți beneficiarii proiectului au primit pachete cu produse de curățenie și igienă. Este vorba în total de 115 pachete, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 150.000 de lei.

Proiectul "Pune suflet pentru bunici" este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 2.651.459,14 lei, din care finanțarea europeană este de 2.253.740,27 lei.

Prin diversele proiecte și inițiative susținute din fonduri europene, respectiv de la bugetul local, autoritatea locală continuă să acorde atenție și sprijin necondiționat seniorilor din Baia Mare, în special celor aflați în nevoie, vârstnici fără un sprijin real din partea familiei și pentru care acest ajutor face diferența la anii senectuții.

"Pune suflet pentru bunici" este o inițiativă a primarului Cătălin Cherecheș care urmărește îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor din Baia Mare. Este vorba despre seniori expuși riscului de excluziune socială care sunt ajutați prin acces la servicii de îngrijire personală la domiciliu, servicii de recuperare/reabilitare, servicii de consiliere socială și alte măsuri de sprijin.
 
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...