BAIA MARE – MUNICIPIUL CU CELE MAI MICI TAXE ȘI IMPOZITE DIN ROMÂNIA

30 Decembrie, 2019

BAIA MARE – MUNICIPIUL CU CELE MAI MICI TAXE ȘI IMPOZITE DIN ROMÂNIA

Promisiuni respectate – Primarul Cătălin Cherecheș surprinde întreaga țară cu inițiativele sale în folosul băimărenilor

Vești bune pentru băimăreni! De la 1 ianuarie 2020 locuitorii municipiului Baia Mare vor plăti cele mai mici impozite și taxe din România. Asta după ce la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, Consiliul Local a aprobat cu unanimitate de voturi în ședința ordinară din 19 Decembrie, cuantumul valorilor care vor fi aplicate persoanelor fizice și juridice în 2020 și care au fost stabilite după o atentă analiză a necesarului de finanțare a cheltuililor care cad în sarcina Consiliului Local și a Municipiului Baia Mare, ținându-se cont de nevoia de fundamentare a unui buget care să corespundă nevoilor comunității atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

“Am făcut o analiză raportată la toate municipiile reședință de județ din România, iar în baza hotărârii pe care o adoptăm, să declarăm municipiul Baia Mare începând de la 1 ianuarie 2020 de când intră în vigoare aceste taxe și impozite, coroborat cu scăderea tarifelor pentru salubrizare și transportul în comun, municipiul reședință de județ cu cele mai mici taxe și impozite din România. Cred că lucrul acesta este important atâta vreme cât ne raportăm la cetățeni, la calitatea vieții și înțelegem că nu întotdeauna presiunea asupra buzunarului cetățeanului înseamnă și evoluție. Dorim ca în acest fel să încurajăm băimărenii, inclusiv în raport cu ceea ce înseamnă civism și implicarea în comunitate, în tot ceea ce duce la dezvoltare autentică” a spus primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

PRIMARUL PUNE DE AZI “BICIUL” PE DRUSAL

Cherecheș: “Nu le permit să își bată joc de băimăreni”
Prețul salubrizării pentru cetățeni redus cu 50% la inițiativa primarului
7 lei în loc de 13 lei plătiți primăriei și nu la Drusal

Nemulțumit de modul în care a fost gestionată de-a lungul ultimilor ani activitatea de salubrizare în municipiului Baia Mare, dar și de tarifele percepute pentru colectarea deșeurilor, primarul Cătălin Cherecheș a decis să reformeze din temelii acest sistem. Astfel acesta a inițiat un proiect de hotărâre care stabilește că de la 1 ianuarie 2020 contractele băimăreniilor cu societatea Drusal nu mai functionează, iar locuitorii municipiului Baia Mare vor avea obligația de a plăti doar o taxă de 7 lei /persoană/lună către administrația locală.
 

“Am avut până acum în municipiul Baia Mare un tarif de 13 lei/ persoană/pe lună prevăzut în contractul pe care fiecare cetățean îl avea cu societatea Drusal, însă în baza noului contract pe care societatea de salubrizare îl are cu Consiliul Județean Maramureș, respectiv cu ADI deșeuri, persoanele fizice nu vor mai încheia contracte cu societatea de salubrizare. În noua formulă propunem reducerea de la 13 lei/persoană/lună la 7 lei/persoană/lună, sumă care va fi plătită de persoanele fizice, care dețin în proprietate imobile și care au obligația să declare numărul de persoane care locuiesc în imobilul care face obiectul declarației. Taxa se va plăti lunar, existând posibilitatea să poate fi achitată anticipat prin toate metodele clasice sau moderne de plată, cuantumul acesteia urmând să fie de 7 Ron /pe lună” a spus Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare.

Sunt scutite de la plata taxei de salubrizare: veteranii și văduvele de război, văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război; persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat, precum și cei ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate.

70% - cu atât a redus primăria prețul abonamentelor / biletelor Urbis

De anul viitor scad semnificativ și sumele pe care băimărenii, dar nu numai, le plătesc pentru biletele și abonamentele achiziționate pentru transportul în comun. Astfel potrivit hotărârii adoptate în acest sens de Consiliul Local al Muncipiului Baia Mare în ședința ordinară din 19 Decembrie, de la 1 ianuarie 2020 cuantumul biletelor și abonamentelor va fi redus în medie cu 70 de procente.
 
“Pentru că ne dorim o relație mai intensă cu societățile comerciale care au mai mulți angajați și care și până acum achiziționau abonamente pentru aceștia, pentru ai motiva pe băimăreni să folosească transportul în comun dar și pentru faptul că pe baza organizării sub Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona metropolitană Baia Mare vom avea modernizat și parcul auto, am decis o scădere a cuantumului biletelor respectiv a abonamentelor, în medie cu 70% în următoarea formulă: avem un tarif de 2,5 RON pentru 60 de minute, respectiv biletul pentru o oră pentru o linie a rămas 2,5 RON dar s-a majorat la 120 de minute, respectiv la două ore. Biletul pentru o zi întreagă de la 10 RON a ajuns la 5 RON, abonamentul pentru o lună de la 68 RON l-am redus la 30 RON, cel pentru trei luni de la 150 RON l-am redus la 50 RON, iar abonamentul pe 6 luni de la 300 RON l-am redus la 100 RON. Din punctul meu de vedere este important să fim prietenoși față de mediu și totodată să-i încurajăm pe băimăreni și cu tarife mai mici, să folosim mai mult transportul în comun ” a spus primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
 

Și în 2020 – 100 lei – abonamentul anual pentru parcare în Baia Mare

Pentru o mai bună gestionare a regimului parcărilor publice şi o eficientizare a veniturilor realizate din exploatarea parcărilor, administrația publică locală a municipiului Baia Mare nu va modifica cuantumul abonamentelor și tichetelor de parcare pentru anul calendaristic 2020. Decizia a fost luată la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, după ce a fost efectuată o atentă verificare a modului în care au funcționat din acest punct de vedere lucrurile în ultimii ani.

“Am verificat modul în care a funcționat municipiul Baia Mare până în 2018 din punct de vedere al încasărilor efectuate și am constatat că la un cuantum al abonamentului de parcare de 500 RON municipiul a încasat aproximativ 700.000 RON în fiecare an, în timp ce cu abonamentele de 100 RON cuantumul încasărilor a crescut la 4,5 milioane. În aceste condiții am decis menținerea tarifelor în vigoare și pentru anul 2020, cetățenii având posibilitatea achiziționării pentru utilizarea parcărilor publice cu plată a abonamentelor anuale sau lunare de parcare în cuantumurile cunoscute deja” a mai arătat primarul Municipiului Baia Mare

În 2020 cetățenii vor avea în continuare posibilitatea să-și achiziționeze tichete de parcare pentru 30, 60 sau 120 de minute, fiind menținut la nivelul stabilit încă din 2019 și prețul tichetelor de parcare care sunt achitate prin SMS.
 
Se incarca...