Anunț privind concursul de recrutare organizat în vederea ocupării funcției publice de conducere vacantă de Director General Direcția de Asistență Socială

ANUNŢ

privind concursul de recrutare organizat în vederea ocupării funcției publice de conducere vacantă de Director General Direcția de Asistență Socială

Primăria Municipiul Baia Mare organizează concurs de recrutare în vederea ocupării funcției publice de conducere vacantă de Director General Direcția de Asistență Socială.

Condiții specifice de participare la concurs:
-absolvenți de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în unul dintre domeniile de licență: asistență socială sau sociologie, psihologie sau științe ale educației, drept, științe administrative, sănătate; economie sau management, finanțe, contabilitate. Pot participa la concursul organizat pentru ocuparea postului şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute mai sus, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
-absolvenţi cu diplomă de studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale necesare ocupării unor funcţii publice, prevăzute în art. 465 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Concursul va consta în două probe, respectiv, probă scrisă şi interviu. Proba scrisă va avea loc în data de 26.02.2020, ora 10,00, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, strada Gheorghe Şincai, nr. 37.

Dosarele se depun la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului atât pe site-ul instituției cât și pe site-ul Agenției Naționale A Funcționarilor Publici, precum și în presă, respectiv până la data de 17.02.2020 inclusiv.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Coman Ioana, inspector la Serviciul Resurse Umane, telefon 0262/211001 int. 195, e-mail ioana.coman@baiamare.ro.

Rezultatele concursului

Rezultatul selecției dosarelor de înscriere

Rezultatul probei scrise

Rezultatul final


Se incarca...