Anunț - Etapa II - privind procedura de atribuire a 184 locuri de reședință în zonele: Str. Transilvaniei, Bd.Traian, Str.Olteniei, Bd.Regele Mihai I, Str. Moldovei, Bd.Decebal, Aleea Rotundă, Str.Dragoș Vodă, Str.V.Țepeș, Bd.Republicii

17 Aprilie, 2026
ANUNȚ
ETAPA II
 
PRIVIND PROCEDURA DE ATRIBUIRE A 184 LOCURI DE PARCARE DE REȘEDINȚĂ DIN MUNICIPIUL BAIA MARE - ETAPA II - ETAPĂ ÎN CARE POT PARTICIPA PROPRIETARII/DEȚINĂTORII DE AUTOVEHICULE, PERSOANE FIZICE ȘI PERSOANE JURIDICE CU DOMICILIUL/REȘEDINȚA/SEDIUL/PUNCTUL DE LUCRU ÎN URMĂTOARELE ZONE/ LOCAȚII:
 
STR. TRANSILVANIEI NR. 1,3,3A,4,4A,6,6A ȘI 8;
BLD. TRAIAN NR. 10 ȘI 12;
STR. OLTENIEI NR. 3 ȘI 5;
BLD. REGELE MIHAI I NR. 21;
STR. MOLDOVEI NR. 18;
BLD. DECEBAL NR. 11;
ALEEA ROTUNDĂ NR. 1,2,3,4 ȘI 5;
DRAGOȘ VODĂ NR. 2 ȘI 2A;
STR. VLAD ȚEPEȘ NR. 14,14A ȘI 16,
BLD. REPUBLICII NR. 30,30A,32,34,38 ȘI 42.
 
În perioada 20.04.2026 – 27.04.2026, persoanele fizice și juridice ce dețin în proprietate/utilizare / folosință autovehicule, pot depune la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare solicitările pentru atribuirea / licitarea locurilor de parcare de reședință, pentru următoarele parcări/ locații:
- 18 locuri de parcare de reședință alocate imobilelor nr. 1,3,3A de pe str. Transilvaniei din Municipiul Baia Mare;
- 11 locuri de parcare de reședință alocate imobilelor nr. 4 și 4A de pe str. Transilvaniei din Municipiul Baia Mare;
- 10 locuri de parcare de reședință alocate imobilelor nr. 6,6A și 8 de pe str. Transilvaniei și imobilului nr. 10 de pe bld. Traian din Municipiul Baia Mare;
- 8 locuri de parcare de reședință alocate imobilelor nr. 3 ȘI 5 de pe str. Olteniei și imobilului nr. 12 de pe bld. Traian din Municipiul Baia Mare;
- 16 locuri de parcare de reședință alocate imobilului nr. 21 de pe bld. Regele Mihai I și imobilului nr. 18 de pe str. Moldovei din Municipiul Baia Mare;
- 12 locuri de parcare de reședință alocate imobilului nr. 11 de pe bld. Decebal din Municipiul Baia Mare;
- 46 locuri de parcare de reședință alocate imobilelor nr. 1,2,3,4 și 5 de pe Aleea Rotundă și imobilelor nr. 2 și 2A de pe str. Dragoș Vodă din Municipiul Baia Mare;
- 63 locuri de parcare de reședință alocate imobilelor nr. 14,14A și 16 de pe str. Vlad Țepeș și imobilelor nr. 30,30A,32,34,38 și 42 de pe bld. Republicii din Municipiul Baia Mare.
Etapa II se desfăşoară după încheierea primei etape, doar dacă nu s-au atribuit toate locurile de parcare de reşedinţă disponibile pentru o baterie de parcări sau prin Dispoziţia Primarului Municipiului Baia Mare dacă se aprobă reconfigurarea zonei şi suplimentarea sau redistribuirea locurilor de parcare rămase libere, procedura si documentele ce se vor prezenta pentru atribuire în cazul persoanelor fizice sunt aceleași cu cele stabilite pentru Etapa I.
În această etapă pot participa persoanele ce dețin un al doilea sau mai multe autoturisme la aceeași adresă unde s-a atribuit un loc de parcare de reședință, persoanele cu domiciliul sau reședința în imobilele arondate și care dețin legal un autoturism înmatriculat în alt UAT sau stat, persoanele juridice, cu sediul sau punct de lucru în blocuri de locuit, deţinători de garaje/parcări acoperite și persoanele din zonele rezidențiale de case dacă sunt amenajate în zonă parcări de reşedinţă disponibile şi se respectă condiţia de distanţă de la limita locuinţei. Se vor stabili locurile de parcare arondate fiecărui imobil, distanța față de limita blocului/casei va fi stabilită conform specificului fiecărei zone în parte.
 
În cazul în care în această etapă este înregistrată solicitare pe acelaşi loc de parcare de către un solicitant eligibil pentru etapa I, locul de parcare i se atribuie acestuia cu prioritate față de un solicitant ce indeplinește condițiile de etapa II, sau participă la licitaţie cu alţi solicitanţi care îndeplinesc aceleaşi condiţii, acest aspect va fi comunicat solicitanţilor în timpul sedinţei de atribuire/licitare de către preşedintele comisiei.
 
 
Persoanele fizice care solicită rezervarea unui loc de parcare de reședință vor trebui să încarce în aplicație sau să prezinte funcționarului la ghișeu următoarele:
1). Copie B.I./C.I;
2). Declaraţie pe proprie răspundere că nu figurează cu restanţe la plata taxelor şi impozitelor locale, redevenţelor /chiriilor în cazul deţinătorilor de contracte de concesiune/închiriere, parte din formularul de inscriere (în cazul în care figurează cu datorii vor fi descalificate).
3). Documente privind un drept real asupra locuinţei de domiciliu/reşedinţă: contract de vânzare-cumpărare locuinţă certificat de moştenitor, act de partaj, uzufruct viager, contract de închiriere înregistrat ANAF sau autentic/încheiere de dată certă, contract de comodat autentic / încheiere de dată certă, excepţie făcând rudele de gradul I sau soţii (în baza actelor de stare civilă), după caz;
4). Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului în proprietate sau în folosință (talon) cu ITP valabil, la data depunerii:
5). Dovada deținerii poliței de asigurare tip RCA, valabilă la data depunerii;
6). Documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, contract de comodat autentic/ încheiere de dată certă, contract de închiriere autentic /încheiere de dată certă, împuternicire din partea angajatorului/ proprietar persoană juridică, de a utiliza autoturismul pentru care solicită atribuirea unui loc de parcare, excepţie făcând rudele de gradul I sau soţii (în baza actelor de stare civilă) după caz;
7). Certificat de încadrare în grupă de handicap, dacă este cazul;
8). Împuternicire autentificată pentru persoana participantă la licitaţie din partea ofertantului, dacă este cazul.
Persoanele juridice care solicită rezervarea unui loc de parcare de reședință vor trebui să încarce în aplicație sau să prezinte funcționarului la ghișeu următoarele:
1). Copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele adiţionale relevante;
2). Copie CI/BI reprezentant legal al societăţii;
3). Declaraţie pe proprie răspundere că nu figurează cu restanţe la plata taxelor şi impozitelor locale, redevenţelor/chiriilor în cazul deţinătorilor de contracte de concesiune/închiriere parte din formularul de inscriere (în cazul în care figurează cu datorii vor fi descalificate).
4). Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al societăţii comerciale, din care să rezulte că aceasta nu se află în reorganizare judiciară sau faliment;
5). Împuternicire pentru persoana participantă la licitaţie din partea ofertantului, dacă nu este reprezentantul legal al societăţii;
6). Documente privind un drept real asupra sediului social sau punctului de lucru unde se doreşte rezervarea parcării: contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere înregistrat ANAF sau autentificat/ încheiere de dată certă, contract de comodat autentic/ încheiere de dată certă, după caz;
7). Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului în proprietate sau în folosință (talon) cu ITP valabil, la data depunerii;
8). Dovada deținerii poliței de asigurare tip RCA, valabilă la data depunerii;
9). Documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, contract de comodat autentic/ încheiere de dată certă, contract de închiriere autentic /încheiere de dată certă de a utiliza autoturismul pentru care solicită atribuirea unui loc de parcare, dacă este cazul.
În parcările de reședință se atribuie locuri, în mod prioritar, prerezervate anterior încărcării în sistemul de evidenţă şi fără licitaţie, gratuit, câte un loc de parcare, pentru vehiculele special destinate transportului persoanelor cu dizabilități sau reprezentanţilor legali ai acestora. Perioada de atribuire este de 3 ani de la data primei atribuiri, cu condiția reconfirmării anuale a rezervării.
Solicitările pentru atribuirea locurilor de parcare de reședință se depun la Serviciul Relații cu Publicul, str. Gheorghe Șincai nr. 37. Informații suplimentare la tel. 0733.404.104- Compartiment Parcări de Reședință.
Atribuirea/licitarea locurilor de parcare de reședință va avea loc pe str. Vasile Lucaciu nr. 2, Sala de ședințe, după cum urmează:
 
- În data de 05.05.2026, ora 12:00, pentru solicitanții unui loc de parcare de reședință care au domiciliul/reședința în următoarele locaţii:
STR. TRANSILVANIEI NR. 1,3,3A,4,4A,6,6A,8 ȘI BLD. TRAIAN NR. 10,12, STR. OLTENIEI NR. 3,5, BLD. REGELE MIHAI I NR. 21, STR. MOLDOVEI NR. 18, BLD. DECEBAL NR. 11.
- În data de 05.05.2026, ora 14:00, pentru solicitanții unui loc de parcare de reședință care au domiciliul/reședința în următoarele locaţii:
ALEEA ROTUNDĂ NR. 1,2,3,4,5 ȘI STR. DRAGOȘ VODĂ NR. 2 ȘI 2A, BLD. REPUBLICII NR. 30,30A,32,34,38,42 ȘI STR. VLAD ȚEPEȘ NR. 14,14A și 16.
 
Se incarca...