Anul 2020 - Termen maxim de finalizare a unui proiect mult așteptat - Zona Statuii Ostașului Român – Liceul de Arte - Ștrand – Stadion municipal

14 Aprilie, 2018
Consilierii locali băimăreni au aprobat proiectul prin care se va continua reabilitarea Câmpului Tineretului, respectiv a zonei Statuii Ostașului Român, aleea principală de acces dinspre centrul vechi, respectiv reamenajarea zonei din fața bisericii ortodoxe, deviindu-se calea de acces auto cu realizarea unui peron pentru părinții care își aduc copiii la Liceul de Artă.
 
În contextul realizării acestui proiect prin finanțare europeană s-a votat, după câteva ședințe în care s-au manifestat diverse interese care doreau blocarea proiectului, demararea procedurilor de preluare a Restaurantului Chios și transformarea acestuia în centrul cultural și social, într-o varianta constructivă inedită, respectiv amplasarea sub nivelul solului a acestui edificiu ce va avea un acces amplu sub forma unui amfiteatru ce va coborî, în trepte, spre accesul în respectivul spațiu.
 
Referindu-se la această zona, Cătălin Cherecheș a precizat că „au fost demarate procedurile de contractare a lucrărilor pentru proiectarea și construirea noului ștrand municipal cu o componentă deschisă, sub cerul liber, cu bazine atât pentru adulți cât și pentru copii, cu elemente de joacă, dar și a unei zone interioare pe amplasamentul vechii săli de sport.” De asemenea, se află în contractare proiectarea și execuția terenului II de fotbal, dar a fost anunțat și faptul că Stadionul “Viorel Mateianu” beneficiază de o finanțare de aproximativ 5 milioane de euro din partea Guvernului României prin Compania Națională de Investiții. Termenul maxim de finalizare a acestor proiecte este de 18 luni. 
 
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...