Administraţie

Actorul băimărean Pavel Ulici vine la Cinema City pentru premiera de gală a filmului Minte-mă frumos în Centrul Vechi

03 Aprilie, 2016
Pavel Ulici are 28 de ani, a absolvit Liceul de Arte de la Baia Mare, secția muzică/chitară clasică și apoi a absolvit UNATC în 2011. Este cunoscut publicului românesc pentru rolul din videoclipul Deliei – Da, mamă (piesă ce se regăsește și pe coloana sonoră a filmului Minte-mă frumos în centrul Vechi). A jucat pe scenele Teatrului de pe Lipscani, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Green Hours sau Godot. În film, Pavel a avut până acum roluri secundare și a lucrat cu regizori precum Kari Skogland (Sons of Liberty), Guillaume Lubrano (Metal Hurlant Chronicals: Whisky in the jar), Terry Gilliam (The Zero theorem) sau Colin Teague (Dragonheart: Druid’ Curse). În România, a colaborat cu regizori precum Nae Caranfil (6,9 grade pe scara Richter). Primul său rol principal este cel din comedia “Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, film care ruleaza din 1 aprilie și în Baia Mare, la Cinema City. Motiv pentru care actorul, însoțit de partenera lui din film, Nicoleta Hâncu, vor fi prezenți luni, 4 aprilie, de la ora 19,30, la Cinema City pentru a se întâlni cu publicul băimărean.
 
Evenimentul este susținut de primarul Cătălin Cherecheș, Municipiul Baia Mare și Fundația Baia Mare 2021.
 
“Minte-mă frumos în Centrul Vechi”, cea mai recentă comedie românească lansată în cinematografele din România îl mai are în distribuție și pe Sorin Miron, care a fost actor al Teatrului Municipal din Baia Mare timp de 4 ani. Biletele pentru filmul “Minte-mă frumos în Centrul Vechi” pot fi rezervate pe www.cinemacity.ro/Baia_Mare sau direct la cinema.
 
Sinopsis “Minte-mă frumos în Centrul Vechi”:
 
Cinci tineri actori pregătesc un spectacol într-un teatru din Centrul Vechi. Doru, Dora, Lucy, Alecu şi Freddie alcătuiesc un armonios pentagon amoros. Dora şi Lucy sunt îndrăgostite de Doru, dar Doru e îndrăgostit de păcănele. Alecu e îndrăgostit de Dora, dar se mulţumeşte cu Lucy. Lucy se mulţumeşte cu oricine. Oricând, oriunde. Cât despre Freddie… e greu de definit pe cine și ce iubește mai mult.
Un singur lucru e cert: cămătarii nu-l iubesc deloc pe Doru. Cu recuperatorii pe urmele lui, acesta apeleaza la Toni, care nu şi-a pierdut talentul de hacker exersat în „Minte-mă frumos”. Şi cum soția lui, Oana, şi-a pus în minte să-i năşească pe Dora şi Doru, Toni mai loveşte o dată. Cum era de asteptat, cel lovit va fi chiar Toni. Norocul lui că știe să se facă de râs ca nimeni altul. Și totuși: ce caută Virgil Ianțu si Viorel Lis în toată îmbârligătura asta ? O caută cu lumânarea…
 
Regizat de Iura Luncașu, filmul reunește nume tinere ale scenei teatrului românesc: Pavel Ulici, Nicoleta Hâncu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Sorin Miron, Alexandru Unguru, Aida Economu, Diana Roman, dar și nume cunoscute și apreciate din lumea filmului: Coca Bloos, Adriana Trandafir, Emilian Oprea şi George Pişteranu. Alături de ei apar și vedete tv, precum Viorel Lis, Codin Maticiuc şi Virgil Ianţu. Trailerul Minte-mă frumos în Centrul Vechi poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a filmului aici sau pe YouTube: https://youtu.be/qB5oxjD4DnM.
 
Prezența echipei la Baia Mare este susținută de Hotel Diafan. 
 
SCRIE UN COMENTARIU
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...