Ultimatum pentru restanțierii din blocurile sociale ale municipalității

18 Iulie, 2012
Locatarii din blocurile sociale, cele care aparțin de municipalitate și care au înregistrate datorii la plata chiriilor modice pe care ar trebui să le achite lunar, dar și la utilități, au primit un ultimatum.
 
În cazul în care, până la data de 31 septembrie, dată pe care și-au asumat-o prin angajament de plată semnat, nu vor achita restanțele cu care figurează în evidențele noastre, vom trece la eliberarea locuințelor. Apartamentele vor fi apoi redistribuite băimărenilor aflați pe lista de așteptare pentru obținerea unei locuințe sociale.
 
Angajamentele de plată au fost semnate de către locatarii restanțieri în urmă cu câteva luni și, deși termenul asumat se apropie cu pași repezi, majoritatea dintre ei nu și-au achitat nici măcar o parte din sumele datorate.  
Se incarca...