Primarul Cătălin Cherecheș: ''Pe calea iubirii urcăm spre Dumnezeu''
Sărbători luminate, liniște în suflet și bucurie alături de cei dragi!

13 Aprilie, 2023
 
Dumnezeu e peste tot. În toți și în toate. Mai ales în sufletele luminate de credință, iubire și speranță. E lângă noi mereu, tot timpul, la bine, dar mai ales la greu. Trebuie doar să Îi vorbim, să Îl chemăm, să ne rugăm Lui.
 
Să primim bucuria Învierii în pace și iubire, privind cu încredere și prietenie spre cei din jurul nostru. Aceste zile de mare sărbătoare să ne fie moment de reflecție, să privim cu mai multă toleranță în jurul nostru, să fim mai implicați în viața celor din jur, a comunității.
 
Bucuria biruinței luminii lui Iisus Hristos asupra întunericului păcatului, speranța mântuirii să ne fie nădejde că vom depăși vremurile acestea tulburi pe care le trăim, greul la care suntem supuși ca umanitate.
 
Să ne fim unii altora lumină și sprijin, iubire și speranță, acum și pentru totdeauna. Doar privind cu iubire, încredere și speranță spre cei de lângă noi vom avea un viitor mai bun și vom menține aceste valori veșnic vii în sufletul nostru.
 
Sfintele sărbători pascale să ne aducă lumină în viață, liniște în suflet, binecuvântare în casă și armonie în familie, în comunitate și în lume.
 
Hristos a Înviat!
 
Dr. Ec. Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...