Primarul Cătălin Cherecheș: Doamne, dă-le zile multe și sănătate seniorilor, iar tinerilor minte să le urmeze exemplul!

01 Octombrie, 2023
Am fost împreună cu soția mea, Tabita, alături de seniorii care au celebrat Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. O fi trecut acești oameni prin multe decenii și greutăți, însă astăzi ne sunt un adevărat exemplu. De onestitate și moralitate, de onoare. De hărnicie și străduință, de nădejde și curaj. Dacă ar fi mai mulți ca și ei, astăzi România ar arăta diferit. Din dragoste pentru oameni și credință în Dumnezeu, sunt convins că putem schimba lucrurile și vom face să fie mai bine.
 
Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, le mulțumesc tuturor seniorilor băimăreni care au trudit pentru acest oraș și pentru comunitatea noastră. Celor care ne-au crescut și educat, au construit și s-au jertfit adesea să ne fie nouă, generațiilor mai tinere, mai bine.

Seniorii băimăreni sunt și vor fi prioritatea noastră. Îmbunătățirea calității vieții seniorilor este asigurată de Municipiul Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială printr-o serie de servicii integrate specifice.
Ne îngrijim de bunăstarea bătrânilor noștri oferindu-le servicii de îngrijire personală la domiciliu, îngrijire socio-medicală, servicii de recuperare (kinetoterapie, fizioterapie, logopedie), servicii de consiliere și informare.

Concret, specialiștii DAS îi însoțesc pe vârstnici la cumpărături, la consultații medicale, îi ajută să achite facturi, să întocmească diferite documente și, nu în ultimul rând, se implică în activitățile de menaj, prepararea hranei și alte activități de administrare.

O atenție deosebită le oferim seniorilor și prin serviciile de socializare și petrecere a timpului liber (excursii, târguri caritabile, jocuri de societate, activități de voluntariat). Bunicii și părinții noștri trebuie să facă parte din viața activă a comunității! Organizăm și evenimente care vizează schimbul de experiență între generații, respectiv între seniori și copii, asta făcând un mare bine ambelor categorii.
 
Dr. Ec. Cătălin Cherecheş,
Primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...