Din suflet, unei categorii speciale de băimăreni

03 Decembrie, 2012
Astăzi, ochii întregii lumi se întorc către voi, o categorie specială de oameni, care din păcate nu beneficiează încă de susţinerea tuturor celor care pot să ofere singurul lucru de care aveţi nevoie: egalitate de şanse!  Sunt omul care v-am apărat drepturile şi am luptat pentru asigurarea acestora în perioada în care am fost deputat în Parlamentul României. Şi n-am uitat de voi, dimpotrivă, am încercat să vin în întâmpinarea voastră, după ce băimărenii mi-au acordat încrederea şi m-au ales primarul municipiului Baia Mare. Am făcut paşi mărunţi, dar importanţi pentru a demonstra lumii întregi că aici, în Baia Mare, persoanele cu dizabilităţi sunt respectate, la fel cum sunt respectaţi toţi cetăţenii.
În data de 3 decembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi veţi avea parte de mesaje şi atenţie din partea multora, mai ales în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în data de 9 decembrie. Şi eu voi sărbători cu voi această zi, chiar dacă eu, ca primar al municipiului Baia Mare, dar şi ca simplu OM, vă sunt alături în fiecare moment. Vă asigur de toată disponibilitatea mea şi vreau să fiţi convinşi că în mine veţi avea mereu un adevărat prieten, un om care va fi mereu în prima linie când vine vorba de respectarea drepturilor voastre.
 
Primiţi sincerele mele urări de sănătate şi gândurile cele mai alese.
 
Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiul Baia Mare
SCRIE UN COMENTARIU
Se incarca...