Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ZONA GARĂ , generat de imobilul - spaţiu public adiacent Gării CFR Baia Mare, iniţiator: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BAIA MARE

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, aducem la cunoştinţa publică intenţia aprobării de către Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a proiectului de hotărâre:

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal “ZONA GARĂ”, generat de imobilul - spaţiu public adiacent Gării CFR Baia Mare, iniţiator: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BAIA MARE


Publicăm proiectul de hotărâre în 3 noiembrie 2017 pe site-ul Primăriei Municipiului Baia Mare, www.baiamare.ro şi îl afişăm la sediul instituției, iar în presa scrisă în 4 noiembrie 2017
Precizăm că proiectul, raportul de specialitate cât și anexele pot fi consultate în cadrul Direcției Relaţii Publice, situată la parterul Primăriei camera 6 şi pe site-ul instituţiei, la adresa: www.baiamare.ro.
Cei interesaţi pot depune în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind conţinutul proiectului, în termen 10 zile calendaristice de la data publicării acestui anunţ.


Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare

Se incarca...