Primarul Cătălin Cherecheș are grijă de bunici

22 Noiembrie, 2018

Servicii medicale și sociale gratuite pentru 300 de vârstnici

Vârstnicii băimăreni cu probleme de sănătate, mobilitate dar şi fără aparţinători în jurul lor se vor bucura de servicii medicale şi sociale la domiciliu sau în centre speciale, prin intermediul a două proiecte derulate de Primăria Municipiului Baia Mare prin Direcţia de Asistenţă Socială.

Asistenţă medicală la domiciliu, masă caldă în sistem de catering, monitorizarea la distanţă a stării de sănătate prin intermediul ceasurilor inteligente, echipamente pentru exerciţii fizice montate în aer liber şi voluntariat cu tinerii, sunt doar câteva dintre facilităţile de care se vor bucura seniorii băimăreni.

Scopul acestor proiecte este în primul rând îmbunătăţirea calităţii vieţii, promovarea egalităţii de şanse şi combaterea discriminării pentru “bunicii” mai puţin norocoşi care suferă şi de boală şi de singurătate.

Astfel, 170 de seniori cu probleme grave de sănătate şi lipsă de mobilitate vor beneficia de asistenţă medicală şi socială la domiciliu, prin proiectul “Pune suflet pentru bunici”. În atenţia municipalităţii se află în principal persoanele cu afecțiuni acute și/sau cronice, care au împlinit vârsta de 65 de ani, prezintă o capacitate limitată de a se deplasa şi se află în situaţii de dependenţă şi/sau risc de excluziune socială.

Vârstnicii vor beneficia, în mod gratuit, de cel puţin un consult la domiciliu o dată pe lună, de monitorizarea stării de sănătate dar şi de servicii medicale conexe precum kinetoterapie, fizioterapie sau logopedie.

În plus, se vor selecta 35 de vârstnici cu problemele cele mai grave de sănătate care vor primi câte o brăţară de monitorizare a sănătăţii. Brăţările inteligente transmit printr-o aplicaţie informaţii despre parametrii fiziologici ai beneficiarilor, în timp real, către echipa de proiect şi aparţinători. Această abordare de monitorizare constantă a stării de sănătate şi transmiterea de alerte reprezintă o metodă inovativă ce va fi pusă în practică prin acest proiect.

Valoarea totală a acestui proiect este de 600.000 euro din care 2%, adică aproape 12.000 euro o reprezintă contribuţia proprie a Municipiului Baia Mare.


“Respect pentru bunici”


Cel de-al doilea proiect, “Respect pentru bunici”, urmăreşte dezvoltarea unui complex de servicii de zi, furnizarea hranei calde la domiciliu prin serviciul social „masa pe roţi” şi valorificarea experienţei de viaţă şi a resurselor disponibile existente la persoanele vârstnice prin dezvoltarea Centrului de voluntariat.

Alţi 210 “bunici” băimăreni vor fi implicaţi într-o serie de proiecte şi activităţi originale şi inedite. Pentru prima dată, în municipiul Baia Mare va fi pus în practică conceptul de “transfer între generaţii”. Concret, 40 de vârstnici vor deveni voluntari şi printr-o serie de activităţi vor transmite generaţiei tinere din cunoştinţele şi experienţa proprie. Tot în cadrul acestui proiect, o parte dintre beneficiari vor primi acasă, o masă caldă în fiecare zi iar alţii vor fi invitaţi să participe la activităţi oferite în cadrul unui Centru de zi.

Mai mult decât atât, bunicii vor fi impulsionaţi să facă mişcare şi exerciţii fizice. Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a propus achiziţionarea de echipamente sportive care vor fi amplasate în aer liber şi care vor fi destinate exclusiv persoanelor vârstnice şi persoanelor cu dizabiităţi sau problemele locomotorii.

Proiectul “Respect pentru bunici” are o valoare de 600.000 euro din care 2%, adică aproape 12.000 euro o reprezintă contribuţia proprie a Municipiului Baia Mare.
 
Se incarca...