Primarul Cătălin Cherecheș: Maraton de vaccinare în perioada 4 - 6 iunie 2021 în Centrul Vechi din Baia Mare

04 Iunie, 2021
 
Administrația Publică a Municipiului Baia Mare organizează un maraton de vaccinare începând de vineri, 4 iunie (între orele 10:00 – 20:00) și până duminică, 6 iunie inclusiv (între orele 12:00 – 20:00). Ca o noutate, un flux de vaccinare este destinat exclusiv adolescenților de peste 12 ani. Cei care doresc să se vaccineze se pot prezenta la corturile aflate în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare fără programare, cu documente de identitate valabile. Colegii mei au amplasat deja corturile, iar mâine dimineață totul va fi pregătit pentru a primi în cele mai bune condiții cetățenii care doresc să se imunizeze.
 
Doritorii pot opta pentru vaccinul Pfizer, respectiv pentru cel Johnson & Johnson. Cei care se vor imuniza în cadrul acestui maraton de vaccinare pot beneficia de discounturi, în baza adeverinței de vaccinare eliberate, oferite de operatorii economici parteneri. Împreună putem să ne protejăm pe noi și pe cei dragi, comunitatea noastră!
 
Mulțumiri și partenerilor noștri în acest demers pentru protejarea vieții:
 
Instituția Prefectului-Județul Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Pintea Viteazul” Maramureș, Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Maramureș.
 
Dr. Ec. Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...