Primarul Catălin Cherecheș: Îl onorăm pe domnul Alexandru Nicolici cu cea mai înaltă distincţie oficială pe care o avem în portofoliul de recompense: titlul de ''Cetăţean de onoare al Municipiului Baia Mare''

13 Decembrie, 2021
În lumea asta a noastră de astăzi, cu cotidianul în care ne împărțim grijile între pandemie, serviciu, probleme, casă și familie, există și oameni care găsesc resurse să își dedice viața și cariera pentru a ne face nouă existența mai frumoasă. Este important, măcar din când în când, să ne amintim de ei, să îi cinstim, să le recunoaștem, măcar simbolic, meritele.
 
 
Ce poate fi mai împlinitor pentru sufletul nostru într-o zi de duminică decât să ne găsim tihna în Casa Domnului, alături de un grup talentat, care îmbină armonios frumosul cu binele? Am fost onorat să fiu alături de băimărenii care au ales să participe la concertul caritabil "Rugă și colind", la Biserica Greco - Catolică Sf. Anton de Padova, susținut de Corala Armonia din Baia Mare. Toate donațiile strânse în cadrul evenimentului contribuie la proiectul "Joaca este pentru toți" implementat de clubul Rotaract Baia Mare. Prin acest proiect se urmărește amenajarea unui spațiu dedicat persoanelor cu nevoi speciale și dotarea acestuia cu echipamente speciale pentru joacă și recuperare.
 
La cea mai recentă ședință a Consiliului Local Baia Mare, la inițiativa mea, aleșii locali au aprobat acordarea titlului de cetățean de onoare unui om dedicat comunității noastre. Este vorba despre domnul Alexandru Nicolici, inițiatorul și motorul Coralei „Armonia" din Baia Mare, care în acest an împlinește 20 de ani de activitate. Corala Armonia își îndeplinește, iată, de 20 de ani, scopul înființării: de a crea bucurie iubitorilor de artă corală.
 
În toți acești ani, Alexandru Nicolici a avut grijă ca tradițiile să fie păstrate și cunoscute prin vocile din Corala Armonia. Totodată, domnia sa este membru fondator al clubului Rotary Club Baia Mare, prin prisma căruia a organizat nenumărate evenimente de binefacere care au venit în sprijinul comunității băimărene.
 
Pentru contribuția sa la perpetuarea tradițiilor și muzicii corale, îl onorăm pe domnul Alexandru Nicolici cu cea mai înaltă distincţie oficială pe care o avem în portofoliul de recompense: titlul de "Cetăţean de onoare al Municipiului Baia Mare".
 
La acest eveniment caritabil, a fost cel mai potrivit loc pentru a-i preda și oficial această distincție, alături de o diplomă de excelență pentru Corala Armonia, pentru cei 20 de ani de activitate în promovarea prin cântec a tradițiilor și a culturii locale.
 
 
Dr. Ec . Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare 
Se incarca...