PROTEJĂM BAIA MARE ! Prin grija primarului Cătălin Cherecheș, 2 stații mobile sanitare pentru dezinfecție în puncte cheie ale Municipiului Baia Mare

15 Septembrie, 2020
Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă să investească în siguranța și sănătatea comunității. Astfel, prin demersul Protejăm Baia Mare, Primăria a venit în sprijinul cetățenilor încă de la începutul acestei pandemii, fiind distribuite locuitorilor Municipiului Baia Mare zeci de mii de pachete cu măști și dezinfectanți. Acum,la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș două stații sanitare complete destinate combaterii îmbolnăvirilor cu Covid 19 au fost amplasate în puncte cheie ale municipiului.

 “Conform normelor Organizației Mondiale a Sănătății, la intrarea în clădiri sau spații publice, este recomandat să se verifice temperatura, respectiv să se igienieze cetățenii, nu doar pe mâini ci și pe haine, încălțăminte sau genți. Am considerat că este mai mult decât necesar ca fiecare dintre băimăreni să poate face acest lucru. Tocmai de aceea am achizitionat două astfel de stații. Una care a fost amplasată la intrarea în incinta primăriei Municipiului Baia Mare, unde afluxul de cetățeni este semnificativ, iar cea de a doua care va deservi zona centrală a orașului. Ambele stații sunt însă mobile, astfel încât ele vor putea fi deplasate pe raza întregului municipiu, acolo unde este necesar. Ele dispun de caracteristici tehnice și dotări profesionale care permit măsurarea temperaturii și avertizarea sonoră atunci când aceasta depășeste limita impusă, dar și dezinfecția persoanelor care se află în înteriorul acesteia. Trebuie menționat aici că stațiile nu necesită un operator uman permanent și la fel de important este că poat fi usor de accesat și de persoanele cu handicap. Continuăm așadar să avem grijă de noi și de familiile noastre. În egală măsură continuăm să avem grijă de tot ceea ce ține de bunăstarea întregii comunități.” a spus Cătălin Cherecheș primarul Municipiului Baia Mare 
Se incarca...