Eveniment inedit la Catedrala Mitropolitană din Cluj, de Mica Unire - Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a fost distins de primarul Cătălin Cherecheș cu titlul de cetățean de onoare al Municipiului Baia Mare

24 Ianuarie, 2022
În semn de prețuire pentru prestigioasa activitate în slujba credinței, a culturii și pentru activitatea filantropică
 
Catedrala Mitropolitană din Cluj a fost locul în care luni, 24 ianuarie 2022, primarul Cătălin Cherecheș a făcut un gest de o încărcătură emoțională și spirituală deosebită, în numele comunității băimărene: l-a distins pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Baia Mare. Înaltpreasfinția Sa a împlinit o binecuvântată vârstă, 73 de ani, chiar în ziua în care noi, românii, am celebrat 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.
 
“Sunt onorat că am avut privilegiul de a conferi titlul de cetățean de onoare al municipiului Baia Mare Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, tocmai în Catedrala Mitropolitană din Cluj. Este un gest prin care noi, băimărenii, îi mulțumim și ne manifestăm prețuirea. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei este unul dintre slujitorii vrednici pe ogorul Bisericii Ortodoxe. Am oferit acest titlu în semn de prețuire pentru prestigioasa activitate pusă în slujba credinței, a culturii și a spiritualității românești și, mai ales, pentru dragostea de oameni căreia îi stau mărturie numeroase fapte de filantropie. Implicarea în zona proiectelor sociale, unde Înaltpreasfinția Sa a reușit să obțină rezultate impresionante, care sunt un exemplu pentru alți ierarhi, dar și pentru noi, dreptcredincioșii care îl urmăm, este pur și simplu de admirat. Îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Episcop Iustin pentru sprijinul oferit în acest demers de suflet al comunității băimărene”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
 
Maramureșean din născare, venind pe lume într-o zi de 24 ianuarie, în satul Oarța de Sus, Andrei Andreicuț a fost ales în 1990, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe, Arhiereu Vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în același an devenind episcop titular. În 1998, Episcopia Alba Iulia a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de Arhiepiscop. A fost ales Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului în 2011. Este întemeietorul mai multor instituții de învățământ preuniveristare și universitare, având și numeroase inițiative și activități editoriale. Este autorul a 17 cărți, a tradus alte două din limba franceză și este autorul mai multor broșuri de interes misionar.
 
Sute de articole publicate în diverse ziare și reviste bisericești sau laice și zeci de prefețe ale unor cărți cu conținut religios și cultural poartă semnătura sa. Amplitudinea activității și implicării sale sociale, culturale și dimensiunea pastoral-misionară și ecumenică nu ar permite descrierea pe scurt nici într-o întreagă ediție de ziar. Distins cu Ordinul Național Pentru Merit, cetățean de onoare în mai multe localități din România, a venit momentul ca și comunitatea băimăreană să îl onoreze cu cea mai importantă distincție, cea de cetățean de onoare. Inițiativa aparține primarului Cătălin Cherecheș și a fost adoptată de aleșii locali.
 
Se incarca...