Anunț privind continuarea procedurilor de concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a posturilor vacante din cadrul Creșei Baia Mare

17 Mai, 2023
ANUNȚ

Privind continuarea procedurilor de concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a posturilor vacante din cadrul Creșei Baia Mare
 
   - Având în vedere dispozițiile Art. IV, alin.(1), lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative: “se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
 
   - Luând act de prevederile art. IV alin. (4) conform căruia “excepţie de la prevederea cuprinsă la art. IV, alin (1), prin memorandum inițiat de Ministerul Educaţiei şi aprobat în şedinţa de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi a funcţiilor de conducere, vacante sau temporar vacante, din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior”.
 
   - Ținând cont de Nota Ministerului Educației nr. 10.034/16.05.2023 privind organizarea concursurilor la nivelul sistemului de învățământ, înregistrată în cadrul instituției noastre cu nr. 433/17.05.2023:” până la aprobarea de către Guvernul României a memorandumului inițiat de Ministerul Educației, concursurile aflate în desfășurare la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, inspectoratelor școlare județene și din instituțiile de învățămțnt superior se vor organiza în conformitate cu procedurile și metodologiile care le sunt aplicabile, cu respectarea calendarului de concurs.”
 
Procedurile de concurs pentru posturile vacante în cadrul Creșei Baia Mare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a OUG 34/2023, se vor desfășura conform metodologiei aplicabile cu respectarea calendarului de concurs stabilit. Acestea sunt următoarele:
 
     • 1 post -Consilier Juridic I – Compartimentele Logistice – Compartiment Resurse Umane Juridic
     • 1 post - Inspector de specialitate IA – Compartimentele Logistice – Compartiment Resurse Umane Juridic
     • 1 post -Asistent medical generalist debutant -Creșa nr.10
     • 8 posturi îngrijitoare : 1 post Îngrijitoare - Creșa Baia Mare, 1 post Îngijitoare – Creșa nr.2, 2 posturi Îngrijitoare – Creșa nr.3, 3 posturi Îngrijitoare – Creșa nr.10, 1 post Îngrijitoare - Creșa Curcubeu
     • 1 post Bucătar-Muncitor III – Creșa nr. 10
     • 1 post Administrator I - Creșa Baia Mare – Creșa nr. 3 
Descarcă fișiere atașate Descarcă anunțul
Se incarca...