- Rolul administrației
- Managementul
- Structura administrației
- Anunțuri și comunicate
- Declarații de avere
- Transparență Decizională
- Strategia de dezvoltare
- Integritate instituțională
- Buget Local și Raportări financiare
- Contracte
- Rapoarte de activitate
- Concursuri de angajare
- Informații de interes public
- Planuri și politici de dezvoltare locală
- Plăți
- Transparenţa veniturilor salariale
- Guvernanță corporativă
- Protecția datelor cu caracter personal
- Monitorul Oficial Local
- Alegeri Locale - Biroul Electoral de Circumscripție Baia Mare
- Agenda Conducerii
Câștigătorii concursului de idei pe teme de educație și ecologie în cadrul proiectului ''Școala așa cum ne place!'' - Măsuri integrate de creștere a accesului și participării copiilor, tinerilor și adulților la educație
09 Decembrie, 2020

Baia Mare, 04.12.2020
În perioada 24 - 27 noiembrie 2020 a avut loc prezentarea pentru jurizare a ideilor de campanii de conştientizare a importanţei participării copiilor la învăţământul obligatoriu, cu accent pe sprijinirea participării la învăţământul de masă a copiilor cu dizabilităţi, cu includerea de obiective ecologice. În concurs au intrat 12 proiecte de la cinci şcoli partenere în proiect. Echipele de proiect şi-au susţinut cauza în faţa juriului în cadrul unor evenimente organizate on line, având în vedere măsurile de siguranţă împuse de pandemia de COVID 19. Fiecare unitate de învăţământ a intrat în concurs cu două sau trei proiecte, unul din ele urmând a fi declarat câştigător. Membrii juriului au punctat printre altele: relevanţa proiectului pentru comunitate, stabilirea obiectivelor şi corelarea acestora cu activităţile propuse, impactul și beneficiile asupra echipei de proiect și asupra comunității, sustenabilitatea proiectului.
În urma centralizării punctajelor acordate, câştigătoare au ieşit următoarele proiecte:
• „Incluziunea copiilor defavorizați în activități extrașcolare, prin promovarea ideii de voluntariat”, profesor coordonator Halmi Carmen Delia, Seminarul Teologic Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” – locația Sanitar;
• „Reciclăm, cu drag donăm”, profesori coordonatori Iosif Adina, Muraru Camelia, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”;
• „Copiii au dreptul la cuvânt, pune-te în locul celuilalt”, profesor coordonator Cadar Maria, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu”;
• „O floare pentru școala mea”, profesor coordonator Pustai Codreanu Elena Maria, Școala Gimnazială „Octavian Goga”;
• „Incluziunea copiilor cu dizabilități în învățământul de masă”, profesor coordonator Bologa Monica, Seminarul Teologic Liceal „Sf.Iosif Mărturisitorul” – locația Seminar.
Proiectele câştigătoare vor fi sprijinite pentru a fi puse în practică.
Componenţa juriului a fost următoarea: Alina Pop, director executiv YMCA, Mădălina Tămaş, coordonator activităţi Team 4 UTH, Laura Conţ, director adjunct Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Bianca Stegeran, coordonator măsuri educaţionale în cadrul proiectului, Alina Scăunaşu, coordonator măsuri educaţionale în cadrul proiectului, Anca Ungur, în calitate de părinte, Sonia Râjniţă, expert informare şi publicitate în cadrul proiectului.
Acțiunea este prevăzută în cadrul Subactivităţii 5.3: Dezvoltarea de parteneriate în vederea implicării comunității pentru creșterea participării la educație a copiilor și asigurarea sustenabilității serviciilor implementate pe durata proiectului.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014–2020.
Proiectul are o perioadă de implementare de 36 luni, începând cu data de 29.05.2018 până la 28.10.2021, cu o valoare totală a cheltuielilor eligibile angajate pe perioada proiectului de 9.283,645,26 lei şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014–2020, Axa prioritară 6, ”Educație și competențe”, Prioritatea de investiții 10 (i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”, cod apel: POCU/74/6/18, Operațiune compozită OS 6.2, 6.3, 6.4, 6.6, cod proiect 104770.
Date de contact:

Descarcă fișiere atașate
Descarcă Comunicatul de presă





