Anunț privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care se suprapun real cu Str. Victoriei, afectate de obiectivul de investiții ''Reabilitare strada Victoriei cuprins între bulevardul Decebal și bulevardul Independenței''



Municipiul Baia Mare anunţă declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor care se suprapun real cu Str.Victoriei, afectate de obiectivul de investiții "Reabilitare strada Victoriei cuprins între bulevardul Decebal și bulevardul Independenței"

Procedura de expropriere se derulează în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare și a Normelor metodologice de aplicare a Legii 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, cu modificările și completările ulterioare, și a HCL nr. 110/24.03.2025.

Lista cu imobilele ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, care se suprapun real cu Str.Victoriei, afectate de obiectivul de investiții "Reabilitare strada Victoriei cuprins între bulevardul Decebal și bulevardul Independenței", poatr fi consultată pe pagina de internet www.baiamare.ro şi sunt afişate la sediul Municipiului Baia Mare, str. Gheorghe Șincai nr.37.

Valoarea despăgubirilor pentru imobilul supus exproprierii este stabilită în baza Raportului de evaluare întocmit de SC EVAL CONSULTING SRL, prin evaluator autorizat Simon Gheorghe, membru titular ANEVAR, aprobat de consiliul local.

Cu această ocazie, anunţăm proprietarii imobilelor, că în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării, are obligația depunerii documentelor care să ateste dreptul de proprietate sau alt drept real pentru plata despăgubirii, care va cuprinde următoarele elemente:

- numele şi prenumele/denumirea persoanei interesate;
- adresa de domiciliu/sediul persoanei juridice;
- documentele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra imobilului
expropriat, în original sau în copie legalizată;
- opţiunea privind cuantumul despăgubirii.


Ioan Doru Dăncuș
Primarul Municipiului Baia Mare

Se incarca...