Anunț privind concursul de recrutare organizat în vederea ocupării pe durată nedeterminată a funcției publice de conducere vacante de Șef Serviciu Investiții

14 Octombrie, 2022
Primăria Municipiului Baia Mare va demara, în baza art. unic alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2022, procedura de organizare și desfășurare a concursului de recrutare în vederea ocupării, pe durată nedeterminată, a funcției publice de conducere vacante de Șef Serviciu Investiții, cu durată normală a timpului de muncă (8 ore/zi, 40 ore/săptămână).
 
Condiții specifice de participare la concurs: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în una dintre ramurile de știință inginerie civilă sau arhitectură și urbanism, minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor și să fie absolvenţi cu diplomă de studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale necesare ocupării unor funcţii publice, prevăzute în art. 465 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
 
Concursul va consta în două probe, respectiv, probă scrisă şi interviu. Proba scrisă va avea loc în data de 15.11.2022, ora 10.00, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, strada Gheorghe Şincai, nr. 37.
 
Dosarele se depun la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului atât pe site-ul instituției cât și pe site-ul Agenției Naționale A Funcționarilor Publici, respectiv de la data de 14.10.2022 până la data de 02.11.2022, ora 16.00, inclusiv.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine de la persoana de contact: Lupșa Roxana Cătălina, inspector superior la Serviciul Resurse Umane, Guvernanță Corporativă, telefon 0372624195, e-mail roxana.lupsa@baiamare.ro.
 
 

Dr. ec. Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare
 

!!! UPDATE 10.11.2022
 
Primăria Municipiului Baia Mare anunță amânarea, din motive obiective, a concursului organizat pentru ocuparea funcției publice de conducere vacantă de Șef Serviciu Investiții, din data de 15.11.2022 proba scrisă, în data de 23.11.2022 proba scrisă
                                                
 

 
Se incarca...