Anunț din 06.03.2019 privind selecția de parteneri în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 - 2020, Cererea de proiecte CP 12/2018 "Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate"

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 și ale OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență cu completările și modificările ulterioare, Municipiul Baia Mare anunță organizarea unei proceduri de selecție a partenerilor interesați pentru încheierea unui Acord de Parteneriat, în vederea elaborării și depunerii unei cereri de finanțare aferente implementării proiectului "Planificare Strategică și Implementarea de Proceduri pentru reducerea birocrației în Municipiul Baia Mare și Zona Metropolitană", care se va depune în cadrul POCA 2014-2020, CP 12/2018.

Obiectivul specifical programului este: "Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP" (OS 2.1).

Obiectivul general al proiectului este planificarea strategică și implementarea de proceduri pentru reducerea birocrației în Municipiul Baia Mare și Zona Metropolitană Baia Mare.
Scopul constituirii parteneriatului Municipiului Baia Mare cu un partener (asociat) este de a elabora și a depune spre finanțare proiectul „Planificare Strategică și Implementarea de Proceduri pentru reducerea birocrației în Municipiul Baia Mare și Zona Metropolitană".
Se incarca...