Anunț Concurs de recrutare - funcție contractuală de conducere - Șef Birou Administrativ din cadrul Direcției Achiziții

21 Noiembrie, 2022
Municipiul Baia Mare anunță organizarea unui concurs în vederea ocupării funcției contractuale de conducere vacante de Șef Birou Administrativ gradul II din cadrul Direcției Achiziții, pe durată nedeterminată, cu durată normala a timpului de muncă (8 ore/zi, 40 de ore/săptămână).
 
Fiecare candidat trebuie să îndeplinească condiţiile generale, prevăzute la art. 15 din Regulamentul- cadru aprobat prin Hotărârea nr. 1336 din 28 octombrie 2022, cu modificările și completările ulterioare:
a)are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e)îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g)nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
 
Condiţii specifice de participare: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe inginerești sau științe economice și studii universitare de master în management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor.
 
Concursul va consta în două probe, respectiv probă scrisă şi interviu. Proba scrisă va avea loc în data de 15.12.2022, ora 10,00, iar proba de interviu se va susține într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la susținerea probei scrise, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, Strada Gheorghe Şincai, nr. 37. Dosarele se depun la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, până în data de 07.12.2022 ora 16,00.
 
Selecția dosarelor se va realiza în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor iar rezultatul selecției se va afișa în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecție a acestora.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afişare la sediul şi pe pagina de internet instituţiei, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului fiecărei probe.
 
Dosarul de concurs va conține următoarele documente:
a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e)copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului.
h) curriculum vitae, model comun european
 
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
 
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea, copia certificatului de căsătorie precum și copia certifcatului de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul), vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane, Guvernanță Corporativă, telefon 0372624195 sau adresa de e-mail roxana.lupsa@baiamare.ro.
 
 
 
Se incarca...