Anunţ privind concursul de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacantă de Șef Birou Transport Public, Protecție Civilă

18 Iulie, 2022
Primăria Municipiul Baia Mare organizează concurs de recrutare, a cărui procedură de organizare a fost demarată înainte de data de 01.07.2022, în vederea ocupării funcției publice de conducere vacantă de Șef Birou Transport Public, Protecție Civilă.
 
Condiții specifice de participare: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice și studii universitare de master în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale necesare ocupării unor funcţii publice, prevăzute în art. 465 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
 
Concursul va consta în două probe, respectiv, probă scrisă şi interviu. Proba scrisă va avea loc în data de 19.08.2022 ora 10.00, la sediul Municipiului Baia Mare, strada Gheorghe Şincai, nr. 37.
 
Dosarele se depun la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului atât pe site-ul instituției cât și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, respectiv de la data de 18.07.2022 până la data de 08.08.2022 ora 16.00, inclusiv.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine de la persoana de contact: Lupșa Roxana Cătălina, telefon 0372624195, e-mail roxana.lupsa@baiamare.ro.
 
 
 
Se incarca...