Administraţie

Municipiul Baia Mare spune NU masacrului câinilor fără stăpân

12 Septembrie, 2013
„Soluţia este sterilizarea câinilor şi ţinerea lor în adăpost. Cei bolnavi sau agresivi pot fi eutanasiaţi” – Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
 
Camera Deputaţilor a adoptat la începutul săptămânii amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte un termen de 14 zile în care maidanezii sunt ţinuţi în adăposturi, mai apoi, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi. Acest amendament permite administraţiilor publice locale să decidă dacă aplică sau nu eutanasierea câinilor fără stăpân. Adoptarea amendamentului a dus la dezbateri ample la nivel naţional şi internaţional, separând opinia publică în două tabere: cei care nu sunt de acord cu un asemenea masacru la adresa câinilor fără stăpân şi cei care consideră reglementarea eutanasierii drept o soluţie potrivită.
În municipiul Baia Mare problema câinilor fără stăpân nu este la fel de îngrijorătoare ca şi în Capitală, fapt care permite o atitudine mai temperată în privinţa câinilor fără stăpân.
 
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Trebuie să ne gândim la soluţii pe termen lung, nu doar la ceea ce se întâmplă azi. Trebuie să venim cu soluţii care să fie viabile în prezent, dar şi pe termen mediu şi lung. Acceptând acum un măcel în masă, omorând câteva sute de câini, mă refer la situaţia din Baia Mare, am rezolva problema pentru o perioadă de câteva luni. Dar apoi am avea din nou câini pe stradă, din curţile oamenilor, din satele din jurul oraşului, de unde oamenii vin şi îşi aruncă puii nedoriţi în oraş sau de la cei din curţile fabricilor care se vor reproduce din nou şi ne vom trezi cu această problemă permanent. De aceea, eutanasierea câinilor fără stăpân nu poate fi soluţia unei probleme care ţine de oameni şi mentalitatea lor”.
 
Maidanezii din Baia Mare vor fi ţinuţi în adăpost şi nu vor mai fi reteritorializaţi
 
Reteritorializarea maidanezilor după ce aceştia sunt sterilizaţi, nu este o măsură agreată de primarul Cătălin Cherecheş. Edilul consideră că singura soluţie pentru această problemă, care să mulţumească atât cetăţenii care nu vor să vadă câinii pe străzi, cât şi iubitorii de animale, este sterilizarea. Varianta propusă de primarul Cătălin Cherecheş, adoptată deja în cazul maidanezilor din Baia Mare, este una civilizată, care se practică în oraşele europene. „Eutanasia nu este soluţia clară şi corectă, la fel cum nu este nici reteritorializarea. Singura soluţie din punctul meu de vedere este sterilizarea. Apoi, aşa cum prevede legea, trebuie să fim de acord cu eutanasierea câinilor care sunt bolnavi sau extrem de agresivi din cauza unor boli. Doar faptul că cei de la ecarisaj capturează câinii fără stăpân de pe raza oraşului nu înseamnă că au şi dreptul de a-i omorî după 14 zile” spune primarul Cătălin Cherecheş.
 
Adăpostul municipalităţii poate găzdui 800 de câini fără stăpân
 
Adăpostul din subordinea Primăriei municipiului Baia Mare poate găzdui 800 de câini, gradul de ocupare în acest moment fiind de aproximativ 20 %. Aici sunt şi vor fi aduşi în continuare maidanezii, urmând să aibă condiţii decente, spaţiu adecvat şi hrană, iar ONG-urile şi asociaţiile de protecţie a animalelor, dar şi cetăţenii care iubesc câinii, au posibilitatea de a contribui la întreţinerea lor prin asigurarea de hrană.
 
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare:
„Eu văd lucrurile mai nuanţat decât metoda simplă, dar extrem de barbară a eutanasierii. Eu cred în continuare în metoda sterilizării câinilor şi vom aloca în continuare fonduri pentru această acţiune. La fel cum cred şi în eutanasierea exclusivă a câinilor bolnavi sau a celor extrem de agresivi care pot reprezenta un pericol. Nu cred în reteritorializare, nu cred în aducerea lor pe străzi după sterilizare. Pot să cred însă că, atâta vreme cât nu este viciat bugetul local şi cât timp vin în sprijinul nostru asociaţii şi fundaţii de protecţie a animalelor sau iubitorii de câini, putem ţine maidanezii în adăpostul nostru sau în cele pe care le-au amenajat ONG-urile”.
 
SCRIE UN COMENTARIU
katalina 04 Octombrie, 2013 nu inteleg de ce trebuie strinsi in adaposturi si chinuiti cainii din Baia mare nu erau periculosi mai ales ca civilizatia unui popor se cunoaste dupa respectul fata de animale mai bine a ti fi eutanasiat baba aia care nu si a ingrijit de nepot .  
lang liviu 15 Septembrie, 2013 domnule primar vin in fata dvs cu o propunere in legatura cu ciini fara stapan concret este vorba de faptul ca fiecare catel din adapost sa poata fi adoptat virtual. Adica fiecare catel va avea o poza iar eu de exemplu il adopt pe care vreau.Nu trebuie sa-l iau de acolo dar prin adoptarea lui trebuie sa-i asigur hrana lunara si vaccinurile anuale.sint sigur ca multi iubitori de patrupede ar reactiona pozitiv la un asemenea eventual demers si in plus ar insemna cred eu o reducere a inplicari bugetare a municipalitatii de aceea v-as ruga sa analizatia ceasta propunere.Un catel adoptat=5kg-10 kg de hrana  
GETA 13 Septembrie, 2013 Domnule primar, sunt cetatean al capitalei si tare mi-as dori sa candidati la Primaria Bucuresti... Primarul Oprescu este este o rusine (mai ales ca a ales o meserie prin care ar trebui sa salveze vietile nu sa le curme). Este clar ca nu au ce cauta pe strada acesti caini dar nu avem dreptul sa-i omoram pe toti. Ma gandesc ca hranim criminalii din inchisori si nu am decis sa luam viata tuturor oamenilor (in ideea ca unii pot fi criminali)!  
giana maria szolomajer 13 Septembrie, 2013 CLUJ NAPOCA SALUTĂ DECIZIA PRIMARULUI CĂTĂLIN CHERECHEȘ !!!! RESPECT DOMNULE PRIMAR  
andreea 13 Septembrie, 2013 domnule primar va rog sa strangeti caini de pe strada 1 mai care umbla pe langa scoala NICOLAE BALCESCU NR 16 UNU DIN FRATI MEI AU FOST MUSCAT AN FATA SCOLI DE UN CAINE FARA ADPOST DE MULTE ORI LE ESTE FRICA SA MPEARGA LA SCOALA DIN CAUZA CAINILOR
 
Ruxandra 13 Septembrie, 2013 Anual zeci de tarani din satele invecinate Baii Mari is abandoneaza cainii la marginea orasului. Pana nu oprim abandonul vom continua sa avem caini pe strazi. Chiar zilele trecute cineva a abandonat doi puiuti in fata firmei paritilor mei. Din fericire au fost primite inauntru, vor fi sterilizate si li se va gasi un stapan. Felicitari primarului care a decis sa nu manjasca Baia Mare cu sange!  
delia 13 Septembrie, 2013 mi se pare o decizie corecta.  
helga 12 Septembrie, 2013 In spate la piata Salajanca e plin de caini,umbla numai in haita de 10 -12 ..Noaptea fac o galagie oribila si sunt foarte agresiv.Incepe scoala cum credeti ca un copil sau si un adult se poate apara de o asa haita de caini??Daca tot va laudati ca solutia e sterilizarea si tinerea lor in adaposturi atunci vrem FAPTE nu vorbe.  
Hadobas Aniko 12 Septembrie, 2013 Domnule primar, jos palaria!
Sunt de acord cu ceea ce sustineti si sper din suflet sa si faceti!
Mi se par solutii care se pot aplica, si cred ca si noi oamenii ar trebui sa ne implicam ceva mai mult. Da banii vin de la comunitate dar cateodata nu ajunge doar atat ci nu ar strica sa punem si noi umarul, fiecare atat cat poate. Ca si cu cei de la Drusal.... vin ei si ridica gunoiul saptamanal, in unele locuri se matura chiar strada... dar nu strica sa punem totusi mana pe matura si sa mai maturam trotuarul din fata casei ca nu ni se rup unghiile chiar daca din banii comunitatii sunt platiti oameni care fac curatenie.
La fel si cu catei fara stapan. Nu au cerut ei sa fie ceea ce sunt dar de noi depinde daca le putem asigura un viitor cat de cat decent. Si acest mod mie mi se pare decent.
 
cristina ghitan 12 Septembrie, 2013 felicitari!!unde se afla adapostul?  
Se incarca...