Anunț privind organizarea unui concurs de recrutare în vederea ocupării funcției publice de execuție vacante de consilier juridic principal la Serviciul Juridic

Municipiul Baia Mare organizează concurs de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuție vacante de consilier juridic principal la Serviciul Juridic.

Condiţiile specifice de participare la concurs sunt: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura de știință științe juridice, minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale necesare ocupării unei funcţii publice, prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul va consta în două probe, respectiv, proba scrisă și interviu. Proba scrisă va avea loc în data de 05.11.2018, ora 10:00, la sediul Municipiului Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 37.

Dosarele se depun la sediul Municipiului Baia Mare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a şi în presă, respectiv până la data de 24.10.2018, inclusiv.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane, camera 31, etaj IV, telefon 0262/211001, interior 195.


Dr. ec. Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare

Rezultatele concursului

Rezultatul selecției dosarelor de înscriere - afişat 29.10.2018

Rezultatul probei scrise - afişat 06.11.2018

Rezultatul probei de interviu - afişat 12.11.2018

Rezultatul soluționării contestației la proba de interviu - afişat 13.11.2018

Lista cuprinzând rezultatele finale - afişat 14.11.2018


Se incarca...