Primarul Cătălin Cherecheș: Am avut plăcerea de a fi gazdă astăzi la primărie pentru câțiva copii entuziaști din clasa pregătitoare de la Școala Lucian Blaga, în cadrul programului ''Școala Altfel''.

24 Octombrie, 2023
A fost o mare bucurie și o onoare să petrec timp cu ei, să le vorbesc și să le arăt cum funcționează orașul nostru, să le prezint pe scurt colegii, serviciile care mă ajută în administrarea acestuia.
 
 
Orașul nostru este mai ales orașul lor, al generațiilor tinere. Educația lor despre mersul lucrurilor în administrație este o investiție valoroasă pentru viitorul comunității noastre. Părerea lor este importantă, nevoile lor sunt cele mai importante și am demonstrat în ultimii ani că tot ceea ce facem este mai ales pentru ei.

Îi mulțumesc doamnei director adjunct Maria Chira și tuturor celor implicați în această vizită specială, pentru că au înțeles cât de important este pentru copii să învețe și practic anumite lucruri care țin de viața de zi cu zi. Copiilor le mulțumesc pentru creațiile pe care mi le-au dăruit și care îmi înfrumusețează de astăzi biroul.
 
Dr. Ec. Cătălin Cherecheş,
Primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...