Primarul Cătălin Cherecheș: Parohia Romano-Catolică Sfânta Treime din Baia Mare organizează în intervalul 15-21 august Zilele Sfântul Ștefan, care cuprind o serie de evenimente culturale și religioase menite să aducă omagiu trecutului orașului nostru

21 August, 2022
Parohia Romano-Catolică Sfânta Treime din Baia Mare organizează în intervalul 15-21 august Zilele Sfântul Ștefan, care cuprind o serie de evenimente culturale și religioase menite să aducă omagiu trecutului orașului nostru, în mod deosebit fostei biserici medievale, al cărei protector a fost Sfântul Ștefan I. al Ungariei și al cărei turn este un simbol prin excelență al municipiului Baia Mare. Am fost alături de comunitatea maghiară și cu această ocazie, într-un demers de a onora activitatea și viața unuia dintre cei mai implicați maghiari din comunitatea noastră.

Mi-ar fi plăcut să nu treacă atât de repede ultimul an, mă refer la ultimele șase luni ale anului trecut și prima jumătate din anul acesta. Mi-ar fi plăcut să nu așezăm într-o zonă a amintirii titlul de cetățean de onoare, pe care avem onoarea de a-l decerna, din păcate, post mortem. Împreună cu colegii mei, care reprezintă comunitatea maghiară, domnul președinte Pinter Zsolt, domnul viceprimar Papp Zsolt și doamna administrator public Noemi Vida, mi-ar fi plăcut să acordăm acest simbol de onoare al orașului domnului Czol Erno, nu într-un moment în care ne privește de sus, dintre stele, ci când era aici, alături de noi. În semn de apreciere, pe care o simțim cu toții, în special cei care au copii, nepoți, care au admirat exemplul de viață, de moralitate, de generozitate, de dăruire pentru comunitate, pe care domnul Czol ni l-a oferit.

Este un moment oficial, însă am observat că aici, în România, încă nu ne-am tratat de false emoții și la fel de false dezbateri. Fiind și ziua Ungariei, sărbătorindu-l pe Sfântul Ștefan, personalitate simbol al maghiarilor, e un respect așa cum cerem noi, românii, respect maghiarilor, germanilor, romilor, tuturor celor care trăiesc alături de noi și fac parte din poporul român, cerem respect pentru statul român. Ca și cum maghiarii nu ar face parte din acest stat. Spun acest lucru, vorbind și despre exemplul de generozitate al celui care a fost Czol Erno.

Din acest motiv, din respectul pe care îl port maghiarilor, statului maghiar, din prețuire pentru biserica catolică, pentru creștinism și pentru acest eveniment, pentru această sărbătoare care este a orașului nostru, sărbătoarea Sfântului Ștefan, nu mi-am pus tricorolul României, pe care îl iubesc și îl respect, ci am ales să vin în fața oamenilor în calitate de primar al tuturor celor care împreună formăm comunitatea noastră.

Acest gest nu a fost unul de lipsă de respect față de statul român, ci unul de respect pentru comunitatea maghiară, față de momentul solemn. Împreună, noi toți, români, maghiari, germani, romi, evrei, suntem comunitatea băimăreană și suntem un exemplu pentru alte comunități. Un exemplu de prietenie și bună înțelegere, de iubire și respect între cetățeni, indiferent de etnie și diferente culturale. Suntem un exemplu, inclusiv pentru cei din Satu Mare, pentru românii din Satu Mare, care ar fi trebuit să înțeleagă mult mai multe despre ce se întâmplă aici, la noi și ar fi putut prelua și ei.

Sunt extrem de mulțumit că noi, băimărenii, reușim să ne prețuim unii pe alții, să ne respectăm reciproc valorile. Orice simbol trece prin sufletul oamenilor și orice pas spre comunitate vine de la oameni. Acesta este și unul dintre motivele pentru care împreună cu colegii mei am inițiat acest proiect de hotărâre prin care acordăm titlul de cetățean de onoare celui care ne privește dintre stele acum, domnul Czol Erno.
 
Dr. Ec. Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
 
Se incarca...