Primarul Cătălin Cherecheș: Mă onorează că am fost în această duminică binecuvântată de Dumnezeu alături de comunitatea drept-credincioasă la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare. Pe lângă cuvintele de învățătură rostite cu har și iubire de către Episcopul nostru, Prea Sfințitul Iustin, am avut prilejul de a onora oameni speciali din comunitatea băimăreană.

06 Februarie, 2023
La finalul Sfintei Liturghii, un om foarte drag mie și nu numai, doamna Ludovica Pîrvu, a fost distinsă cu Ordinul "Justinian Arhiepiscopul" din partea Prea Sfințitului Părinte Iustin, pentru aportul adus Bisericii Ortodoxe din România, pentru susținerea unor demersuri și proiecte prin care s-a consolidat Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Doamna Ludovica Pîrvu este unul dintre băimărenii cu care ne mândrim, cu o carieră juridică emblematică. Pe parcursul anilor a fost un procuror respectat, iar ulterior un avocat de prestigiu, dar și un om politic și de administrație așa cum rar mai găsim astăzi în România.

A condus destinul Maramureșului la începutul anilor 2000, ca subprefect și lider al unui important partid. În nici o calitate nu a uitat însă să fie OM, iar acțiunile sale mereu au avut la bază cele mai alese valori. Toate acestea, însumate, astăzi o disting dintre cei mai buni și pentru toate calitățile și reușitele sale, care au contribuit la bunăstarea comunității noastre, îi suntem recunoscători.
 
 
 
Dr. Ec. Cătălin Cherecheş,
Primarul Municipiului Baia Mare
 
„iReport Baia Mare” este o aplicație de mobil prin care cetățenii au posibilitatea de a transmite sesizări/petiții pentru soluționare / informare către Primăria Municipiului Baia Mare. În aplicația mobilă "iReport Baia Mare" este dezvoltată si o secțiune de Consultări publice de unde cetățenii pot alege una din variantele propuse de răspunsuri pentru diferite consultări publice lansate de primărie. 
 
Aplicația este dezvoltată pentru dispozitivele mobile cu sistem de operare Android si iOS disponibilă gratuit în Google Play și în App Store.
 
 
 
Se incarca...